B1 TV l-a suspendat pe Andrei Bădin- Comunicat DNA

B1 TV l-a suspendat pe Andrei Bădin- Comunicat DNA

B1 TV anunţă, într-un comunicat remis joi agenţiei MEDIAFAX, că, în urma informaţiilor apărute în presă privind o posibilă punere sub învinuire penală a jurnalistului Andrei Bădin, a decis să suspende atât apariţia acestuia în emisiunile televiziunii, cât şi implicarea sa în deciziile editoriale.

B1 TV precizează că această decizie este valabilă până la clarificarea situaţiei de către organele competente.

"Andrei Bădin beneficiază în mod firesc de prezumţia de nevinovăţie şi suntem convinşi că va lămuri acuzaţiile care i se aduc. Totuşi, din respect pentru telespectatorii noştri, simpla suspiciune de încălcare a codului deontologic al profesiei de jurnalist ne-a determinat să luăm, de comun acord cu Andrei Bădin, decizia de retragere a sa din emisiunile postului", mai spune B1 TV.

Andrei Bădin este urmărit penal pentru luare de mită în dosarul în care fostul şef al Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi, Adrian Duicu , este acuzat că făcea trafic de influenţă de la biroul premierului Victor Ponta , au declarat surse judiciare pentru Gândul.

Comunicat DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmăririi penale în cauză și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul BĂDIN ANDREI-DAN, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luarea de mită.

Din ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora:

În luna august 2013, numitul Bădin Andrei-Dan, realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune național, a pretins și primit de la un denunțător suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului și al Schimbărilor Climatice.

Suspectului Bădin Andrei-Dan i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ajuns în arest preventiv pentru corupţie, Duicu a susţinut în faţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că i-ar fi dat bani prezentatorului TV Andrei Bădin pentru a nu face o emisiune despre ministrul mediului Rovana Plumb . Potrivit procedurilor, informaţia este cercetată de procurorii care au început urmărirea penală în acest caz. Fostul şef al CJ Mehedinţi este acuzat că făcea trafic de influenţă de la biroul premierului Victor Ponta din Palatul Victoria.

Sursele citate au declarat că Andrei Bădin are calitatea de suspect în dosar şi ar putea şi el să fie trimis în judecată odată cu Adrian Duicu. După ce a fost arestat preventiv pentru corupţie, baronul PSD a reclamat la DNA că i-ar fi transferat prezentatorului Andrei Bădin suma de 5.000 de lei ce ar fi reprezentat plata pentru ca acesta să nu facă dezvăluiri despre ministrul Rovana Plumb de la PSD. În dosar sunt interceptări în cauză.

 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…