Bölöni, pierdut de echipa naţională: „Burleanu m-a speriat! Vorbea despre Cupa Satelor“

Bölöni, pierdut de echipa naţională: „Burleanu m-a speriat! Vorbea despre Cupa Satelor“

„Adevărul“: Impresia generală e că federaţia a subevaluat grupa din Liga Naţiunilor. S-a scris că, la un moment dat, chiar Răzvan Burleanu v-ar fi zis că „îmi dau ochelarii jos, intru pe teren şi batem Muntenegru“. E adevărat?

László Bölöni: Parcă nu despre ochelari a fost vorba, ci despre altceva. În fine, a fost, într-adevăr, o replică a preşedintelui federaţiei, în acest sens. De fapt, mi-a spus treaba aceasta cu zâmbetul pe buze, mai mult în glumă, fără să fie vorbă despre aroganţă. Dar, chiar şi aşa, treaba asta puţin m-a speriat. Iar fraza respectivă s-a rostit, mai mult sau mai puţin în serios, atunci când eu vorbeam despre exigenţele mele financiare. Eu sunt convins şi acum: dacă Daum a avut 50.000 de euro pe lună, atunci pentru mine ar fi trebuit să dea 60-70.000! Bine, eu ştiam că cer imposibilul, dar voiam să primesc răspunsul la nişte întrebări. De pildă, de ce se poate 50.000 pentru Daum, iar un antrenor român ar trebui să primească nici măcar jumătate?

Şi nu vi s-a explicat de ce nu se poate?

Păi, printre explicaţii a fost şi aceasta că acum adversarul e puţin mai altfel. Şi aici a venit replica preşedintelui cu Muntenegru. Dar, de fapt, eu ceream doar să fiu respectat, aşa cum a fost respectat şi Daum. Mai ales că, fără nicio exagerare, cred că am făcut mai mult decât Daum în cariera mea de antrenor. Şi puteam fi mai util pentru echipa naţională decât a fost Daum. Dar, repet, am pus problema sumei respective, doar pentru a primi nişte răspunsuri. Ulterior, când am avansat în negocierile cu FRF, mi-am scăzut pretenţiile financiare la mai mult de jumătate din suma cerută iniţial. Ah, şi mi s-a dat şi un alt motiv pentru care nu puteam să primesc salariul pe care l-a avut Daum. Iar treaba asta chiar m-a supărat!

Neamţul Christoph Daum, cel mai bine plătit selecţioner din mandatul lui Răzvan Burleanu, a ratat calificarea la Mondialul din 2018

Care a fost motivul?

Că federaţia are şi alte obiective acum. Printre care şi finanţarea Cupei Satelor.

Nu e cam ciudat ca finanţarea Cupei Satelor să fie prioritară, când vorbim despre salariul unui selecţioner?

Eu nu cred că era prioritară. Chiar nu cred. Dar spun că greutatea argumentului lipsea. Adică, e un argument copilăresc să pomeneşti de Cupa Satelor, când vorbeşti cu mine pentru postul de selecţioner.

Vreun regret după negocierile eşuate cu federaţia?

Eu am semnat acum cu Metz şi e bine să lucrez într-o atmosferă profesionistă, dar, ca să fiu sincer, proiectul meu era altul. Eu credeam că, ajungând selecţioner, închei cercul. În sensul că am fost la echipa naţională, la începuturile carierei mele de antrenor, iar acum veneam înapoi. Şi îmi doream mult să am un rezultat frumos, din postura de selecţioner. Asta nu înseamnă că renunţ la gândul de a încheia pe viitor acest cerc. Nu mă gândesc acum la echipa naţională, dar nici nu renunţ la ea. Şi, oricum, dorinţa mea de a încheia cercul, revenind acasă, se poate îndeplini şi altfel. N-am fost contactat de absolut nimeni în ultima perioadă, dar mă gândesc aşa: că aş putea să apar, la un moment dat, la vreo două, trei echipe şi să fiu în linia a doua. Cu un rol de consilier, sfătuitor. Mă gândesc la Sepsi, mă gândesc la ASA Târgu Mureş, care dacă s-ar reînfiinţa, ar fi plăcut pentru sufletul meu. Cu mare plăcere m-aş duce şi în Moldova, la domnul Iftime (n.r. – Valeriu Iftime, patronul clubului FC Botoşani). Pentru că ştiu că e un om care mă respectă, iar respectul acesta e reciproc.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri