Avocatul protestatarilor arestaţi: Au avut o atitudine de recunoaştere şi regret; au lovit cu pumnii în scutul jandarmului
Cei doi bărbaţi arestaţi preventiv pentru că au agresat jandarmi la protestul de vineri şi-au recunoscut vinovăţia în faţa judecătorilor şi au susţinut că s-au retras în momentul în care au aflat că este vorba de o femeie jandarm, a declarat duminică avocatul acestora, Maria Pârlog.
Ea a mai spus că cei doi au dat cu pumnii în scutul bărbatului jandarm, iar Ionuţ Liviu Cojoacă se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Ionuţ Liviu Cojoacă şi Claudiu Mihai Dobre au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1. Ei fac parte din grupul de protestatari care a atacat-o vineri pe femeia jandarm şi pe un coleg al acesteia.
"Ei au fost acolo din curiozitate şi au ajuns într-o astfel de situaţie gravă, foarte neplăcută. S-a emis un mandat pe 30 de zile. Inculpaţii au făcut contestaţie (...). În momentul în care au aflat că este o persoană de sex feminin, ambii au declarat că s-au retras. Au fost mai multe persoane şi asta se vede pe filmare. Apar, printre alţii, şi ei. Au avut o atitudine de recunoaştere şi de regret, amândoi au fost...cel puţin Cojoacă a fost sub influenţa băuturilor alcoolice (...). În momentul în care ei au dat acele lovituri de pumn în scut, ce doi jandarmi erau încă în picioare (...) Ei nu au dat în jandarmi, au dat în scutul băiatului jandarm. Am înţeles că, între timp, fata pierduse scutul în învălmăşeală (...) Cojoacă este un fan stelist. Nu face parte din nicio galerie. Merge la meciuri ocazional. Niciunul nu are cazier", a spus avocata, la ieşirea din instanţă.
Întrebată cum au justificat cei doi bărbaţi loviturile date cu pumnii, Maria Pârlog a detaliat: "Este un gest la care, în momentul acesta, nu puteţi să-i găsiţi o justificare. Acolo s-a întâmplat o învălmăşeală, acolo s-a întâmplat ceva, care a condus la aceste lucruri neplăcute şi grave. Neplăcute atât pentru cei doi jandarmi, care se află acum cu vătămări corporale, cât şi pentru ei, care se află sub măsura arestului (...). Evident că le pare rău. Ca să ajungi acolo din curiozitate, să vezi cum se desfăşoară o manifestaţie sau un protest şi să ajungi să execuţi un mandat de 30 de zile, cum să nu îţi pară rău? Au făcut contestaţie. Ei şi-au dorit control judiciar sau arest la domiciliu. AGERPRES/(autor: Eusebi Manolache, editor: Mădălina Cochinescu, editor online: Daniela Juncu)