Avocatul lui Gruia Stoica, Doru Boștină, a fost REȚINUT

Avocatul lui Gruia Stoica, Doru Boștină, a fost REȚINUT

Avocatul Doru Boştină şi alte patru persoane, duşi la audieri în urma percheziţiilor care au avut loc joi dimineaţă, în Bucureşti şi în două judeţe, au fost reţinuţi în dosarul de evaziune fiscală în domeniile IT şi consultanţă cu un prejudiciu evaluat la peste un milion de euro.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti au emis, pe numele celor cinci suspecţi ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore şi vor cere vineri instanţei arestarea lor preventivă.

Joi dimineaţă, poliţiştii au făcut 18 percheziţii în Bucureşti şi în două judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniile IT şi consultanţă cu un prejudiciu evaluat la peste un milion de euro şi în care era vizat şi avocatul Doru Boştină.

Conform unor surse din Poliţie, vor fi emise mandate de aducere pe numele a 16 persoane, printre acestea fiind şi avocatul Doru Boştină şi fiul acestuia.

Poliţiştii şi procurorii au descins la locuinţa lui Doru Boştină şi la locuinţele altor persoane din Bucureşti şi Corbeanca, precum şi la cabinetul de avocatură al lui Boştină.

Într-un comunicat transmis joi dimineaţă, Poliţia Română anunţa că poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, desfăşoară o operaţiune pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul IT şi al consultanţei, astfel că au avut loc 18 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Ialomiţa la 16 persoane suspectate că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 1.000.000 de euro.

Conform sursei citate, persoanele vizate sunt suspectate că s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

"Una dintre societăţile comerciale care ar fi evidenţiat în actele contabile sau în alte documente legale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale este o casă de avocatură din municipiul Bucureşti", mai preciza Poliţia Română.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”