Avocat din Timiș, trimis în judecată; a pretins bani ca să intervină pentru vânzarea ilicită a unui imobil

Avocat din Timiș, trimis în judecată; a pretins bani ca să intervină pentru vânzarea ilicită a unui imobil

Procurorii DNA l-au trimis în judecată sub control judiciar pe Cosmin Panduru, avocat în cadrul Baroului Timiș, pentru trafic de influență, după ce a pretins bani în schimbul unor intervenții pentru vânzarea ilicită a unui imobil ca să nu mai poată fi supus procedurii de executare silită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, în contextul desfășurării unui proces civil de partaj, Cosmin Panduru, în calitate de avocat în cadrul Baroului Timiș, a pretins de la una dintre părțile implicate în cauză suma de 2.000 euro.

"Banii respectivi au fost pretinși pentru ca inculpatul să intervină pe lângă un executor judecătoresc și să-l determine să permită persoanei respective ca, printr-o modalitate ilicită, să vândă un imobil, astfel încât acesta să nu mai poată fi supus procedurii de executare silită. Ulterior, în același context, în perioada august — septembrie 2017, inculpatul Panduru Cosmin și-a mărit pretențiile la 4.000 de euro, din care 2.000 i-au fost remiși efectiv la data de 26 septembrie 2017", susțin procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Timișoara, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?