Avionul Solar Impulse 2 a decolat pentru lunga traversare a Pacificului

Avionul Solar Impulse 2 a decolat pentru lunga traversare a Pacificului

Avionul revoluționar Solar Impulse 2 a decolat duminică din China (sâmbătă, 18h40 GMT), îndreptându-se spre Hawaii în ceea ce constituie cea mai periculoasă dintre etapele înconjurului lumii. Pilotul elvețian Andre Borschberg urmează să se afle șase zile și șase nopți la comandă, transmite AFP.

Propulsat doar cu ajutorul energiei solare, avionul a decolat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică din orașul Nanjing (estul Chinei), unde se afla încă din 21 aprilie. Plecarea a fost amânată de câteva ori din cauza timpului nefavorabil.

Solar Impulse 2 nu a zburat niciodată deasupra vreunui ocean și nu a rămas în aer mai mult de 24 de ore, traversarea Oceanului Pacific reprezentând o provocare tehnologică și o realizare aeronautică istorice. Andre Borschberg, pilotul de 62 de ani, va trebuie să reziste pe o distanță de 8.500 de kilometri, cu pauze de somn de câte 20 de minute. Scaunul său, pe care nu îl va putea părăsi, este echipat cu un sistem WC. El va zbura zilnic la circa 8.400 de metri altitudine și va trece prin variații de temperatură de 55 de grade în cabina nepresurizată a avionului Solar Impulse 2. În cazul unei pene grave în timpul zborului, elvețianul va trebui să sară cu parașuta în ocean, la sute de kilometri de orice punct de ajutor.

Solar Impulse 2, pe aripile căruia se sunt instalate 17.000 de celule fotovoltaice, a plecat în 9 martie din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) într-un tur al lumii care își propune să promoveze energiile regenerabile și îndeosebi energia solară. A făcut escale în sultanatul Oman, în India, Myanmar, China, fiind pilotat alternativ de Andre Borschberg și exploratorul elvețian Bertrand Piccard.

"Această primă traversare oceanică va fi inedită în istoria aviației. Este însă un mijloc de promovare a energiei solare, nu un scop în sine", a scris pe Twitter Andre Borschberg sâmbătă, cu câteva ore înainte de decolare.

Aparatul urmează să parcurgă în total 35.000 de kilometri în jurul globului, cu o viteză medie relativ modestă — între 50 și 100 de kilometri pe oră—, survolând două oceane. Călătoria este prevăzută să dureze cinci luni, dintre care 25 de zile de zbor efectiv, cu întoarcerea la Abu Dhabi, amintește AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”