Avioanele NATO s-au înghesuit în Dobrogea ca să monitorizeze contraofensiva ucraineană
Avioanele de supraveghere electronică aliate au aglomerat din nou, joi, cerul Dobrogei una din misiunile principale fiind monitorizarea zonei Herson unde armata ucraineană este în plină contraofensivă.
Unul dintre avioane care a zburat cu indicativul CL60 a supravegheat toată frontiera cu Ucraina
Nu mai puţin de patru aeronave de supraveghere electronică Aliate au „scanat” zona de la altitudini cuprinse între 8.500 şi 13.000 de metri zburând, în general, în bucle de la Tulcea până în zona sudică a litoralului.
În primul rând este vorba de un un Gulfstream G550 AEW specializat în război electronic al Aeronautica Militare. Aparatul cu seria MM62303 şi indicativul PERSEO71 a survolat Dobrogea la peste 13.000 de metri.
Apoi, conform flightradar24.com, în zona s-a aflat şi un Lockheed EP-3E Aries II („Airborne Reconnaissance Integrated Electronic System”), un avion de supraveghere electronică al US Navy, care a zburat sub indicativul ZO72 la o altitudine de peste 8.600 de metri. La un moment dat, aeronava a părăsit Delta Dunării şi a zburat spre nord, dar în zona Vaslui a făcut cale întoarsă spre litoral. Cel mai probabil, militarii americani au avut și misiunea de a supraveghea pentru scurt timp și zona transnistreană.
Zona a mai fost supravegheată și de un avion Beech C-12U-3 Huron al US Army cu indicativul DUKE60, dar și de un Bombardier Challenger 650 care au survolat zona la 3000, respectiv, 13.000 de metri.
Sursa: adevarul.ro