Avioanele F-16 au fost mobilizate. Ce urmează?

Avioanele F-16 au fost mobilizate. Ce urmează?

Forţele aeriene americane şi române participă, în perioada 10-17 aprilie, la exerciţiul "Dacian Viper 2014" cu avioane F-16 la Câmpia Turzii, informează Ambasada SUA.

EXERCIŢIU româno-american cu avioane F-16 la Câmpia Turzii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Conform sursei citate, şase avioane F-16 ale Escadrilei 31 Vânătoare de la Baza Aeriană Aviano, din Italia, vor participa la exerciţiu.

"Exerciţiul a fost planificat anterior evenimentelor actuale din Ucraina", precizează misiunea diplomatică americană.

Ambasada SUA precizează că scopul exerciţiului este creşterea interoperabilităţii şi a nivelului de pregătire pentru operaţiuni aeriene combinate, inclusiv aer-aer, aer-sol şi pregătire pentru controlori de trafic aerian pentru operaţiuni tactice întrunite.

Acest exerciţiu este cea mai recentă ilustrare a înaltului nivel de cooperare militară existentă între cele două ţări şi reflectă forţa parteneriatului nostru cu România, notează ambasada.

Conform unui comunicat MApN remis agenţiei MEDIAFAX, peste 200 de militari români, piloţi şi personal tehnic, cu aeronave MiG-21 LanceR de la Baza 71 Aeriană şi aproximativ 250 de militari ai Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, cu aeronave F-16, participă la exerciţiul bilateral româno-american "Dacian Viper 2014", care se va desfăşura pe aerodromul militar de la Câmpia Turzii.

MApN precizează că exerciţiul are ca obiectiv principal ridicarea nivelului de pregătire prin instruirea într-un mediu multinaţional, dezvoltarea cooperării şi îmbunătăţirea interoperabilităţii dintre armatele unor ţări membre ale NATO, precum şi exersarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor în comun cu partenerul american.

"Dacian Viper", care este la a patra ediţie, s-a mai desfăşurat la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii în anii 2006, 2008 şi 2012, având ca principal obiectiv antrenamentul în comun al piloţilor, personalului tehnic, controlorilor de trafic aerian şi ofiţerilor de stat major în condiţii reale, pentru planificarea şi executarea unor misiuni de zbor în formaţii mixte, dar şi cu echipaje mixte româno-americane.

Exerciţiul a fost planificat cu un an înainte de desfăşurare şi este inclus în planul cu principalele activităţi ale Statului Major al Forţelor Aeriene, precizează MApN.

Duminică, ministrul român al Apărării, Mircea Duşă , declara că mai multe avioane americane F-16 vor veni săptămâna viitoare în România pentru a participa la exerciţii în spaţiul aerian românesc şi vor rămâne o perioadă destul de lungă.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”