După un an de lupte, nici forțele aeriene rusești, nici cele ucrainene nu au reușit să preia controlul asupra cerului Ucrainei. Acest lucru a limitat grav rolul pe care avioanele de luptă l-au jucat în conflict și este o avanpremieră a ceea ce ar putea întâmpina trupele americane în viitor.

În timp ce avioanele rusești și ucrainene sunt încă active, armele de apărare aeriană ale fiecărei părți - cum ar fi sistemele antiaeriene majore din epoca sovietică, precum S-300, sau rachetele mai noi, lansate de la umăr, precum Stinger, de fabricație americană - au forțat cealaltă parte să facă adaptări tactice, cum ar fi lansarea unor atacuri cu rachete mai puțin precise de la distanțe mai mari, în loc să trimită avioane pentru a oferi sprijin aerian apropiat deasupra liniilor de front, scrie businessinsider.com.

Se estimează că Ucraina a pierdut peste 60 de avioane, iar Rusia peste 70, potrivit generalului James Hecker, comandantul Forțelor Aeriene ale SUA în Europa. Hecker a declarat reporterilor la simpozionul Asociației Forțelor Aeriene și Spațiale că forța aeriană mai mare a Rusiei are încă avioane pe care le-ar putea dedica războiului, la fel ca și Ucraina - dar există o problemă.

"Problema este că atât succesul rusesc, cât și cel ucrainean în apărarea integrată aeriană și antirachetă, au făcut ca o mare parte din aceste avioane să nu mai aibă nicio valoare. Nu fac mare lucru pentru că nu pot să se deplaseze și să ofere sprijin aerian apropiat", a declarat Hecker.

Senzorii și rachetele cu rază lungă de acțiune permit avioanelor rusești să țintească avioanele ucrainene din spatele liniilor de front, limitând și mai mult operațiunile ucrainene, dar avioanele Kievului continuă să lanseze lovituri asupra forțelor rusești, bazându-se adesea pe armamentul american pentru a face acest lucru.

Rachetele antiradiație furnizate de SUA, pe care inginerii americani le-au modificat pentru a funcționa cu avioanele de concepție sovietică ale Ucrainei, permit piloților ucraineni să țintească radarele și bateriile antiaeriene rusești, iar kiturile recent livrate de SUA permit avioanelor ucrainene să lanseze bombe lansate prin gravitație de la o distanță mai mare.

Folosind aceste arme și alte mijloace, forțele aeriene ucrainene sunt capabile să efectueze "câteva lovituri pe zi" la distanțe "puțin mai mari decât cele pe care le poate atinge HIMARS în prezent, dar nu chiar foarte îndepărtate", a declarat Hecker.

Lipsa sprijinului aerian apropiat pentru trupele rusești și ucrainene și puzderia de armament de apărare aeriană care îl împiedică reprezintă o diferență față de ceea ce au întâmpinat trupele americane în războaiele recente, potrivit generalului Charles Brown, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene ale SUA.

"Nu putem prezice în viitor în ce fel de mediu vom lupta, dar mă aștept ca acesta să fie mult mai disputat", a declarat Brown la simpozionul din 7 martie. "Cantitatea de sprijin aerian apropiat pe care o vom face va fi probabil mai mică decât am făcut-o în trecut, de obicei în Orientul Mijlociu, pentru că în acel mediu nu aveam o amenințare aeriană sau o amenințare sol-aer".

Întrebat despre comentariile lui Hecker, Brown a spus că a fost "corect" să spună că "într-un mediu contestatar va fi greu să executăm sprijinul aerian apropiat".

"Sprijinul aerian apropiat într-un mediu contestatar, nu asta facem noi, indiferent cine sunteți", a adăugat Brown.

De la preluarea funcției de cel mai înalt ofițer al US Air Force în august 2020, Brown a subliniat că viitoarele câmpuri de luptă vor fi mai complexe și mai mortale pentru Forțele Aeriene.

Inițiativa semnată de Brown, "Accelerate Change or Lose" (Accelerați schimbarea sau pierdeți), a urmărit să înlocuiască avioanele și alte aspecte ale forțelor care nu sunt potrivite pentru acest mediu - inclusiv A-10 Thunderbolt, un avion de atac la sol proiectat în anii 1970 special pentru misiuni de sprijin aerian apropiat.

Congresul s-a opus de mult timp retragerii A-10, opunându-se pierderii sale fără un înlocuitor dedicat, dar legislatorii au cedat în decembrie, permițând Forțelor Aeriene să retragă 21 de avioane în 2023. Serviciul plănuia să retragă restul de 260 până la începutul anilor 2030, dar Brown a sugerat că acest lucru s-ar putea întâmpla mai repede, spunând că avioanele vor fi "probabil" scoase "din inventarul nostru" în următorii cinci-șase ani.

"A-10 este un avion grozav. Este un avion grozav într-un mediu necontestat. Provocarea este că în viitor vom fi în medii mai contestate", a spus Brown, adăugând că comandanții combatanți din întreaga lume nu sunt prea interesați de el deoarece este "un avion cu o singură misiune".

Alte avioane pot îndeplini acest rol, a spus Brown. "Am zburat cu F-16 făcând sprijin aerian apropiat. Am zburat cu bombardierele noastre în luptă făcând sprijin aerian apropiat. Suntem foarte capabili să facem sprijin aerian apropiat, F-35 și toate celelalte platforme".

În timp ce A-10, care zboară încet și la joasă înălțime, este în general recunoscut ca fiind mai vulnerabil la armele antiaeriene moderne, experții și observatorii și-au exprimat îndoiala că alte avioane cu reacție pot efectua același tip de misiuni de sprijin aerian apropiat ca și Thunderbolt. O aparentă reducere a cerințelor de pregătire a ridicat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la atrofierea setului de abilități de sprijin aerian apropiat în rândul piloților americani.

Generalul Mark Kelly, care supervizează pregătirea piloților de vânătoare din SUA în calitate de comandant al Comandamentului de luptă aeriană, a declarat că modul în care Forțele Aeriene efectuează sprijinul aerian apropiat, sau CAS, este posibil să se schimbe, dar faptul că piloții de A-10 au filtrat în cadrul forțelor înseamnă că aceștia vor continua să influențeze modul în care serviciul abordează misiunea.

În calitate de pilot care a fost repartizat la diferite aeronave, "unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am văzut a fost influența, să spunem, a unui aviator A-10 într-un Strike Eagle, a unui aviator A-10 într-un F-35, deoarece ei aduc nu doar o mentalitate, ci și un set de abilități de care avem nevoie pentru a continua să facem această misiune", a declarat Kelly la simpozionul din 7 martie.

"Trebuie să o facem un pic diferit", a spus Kelly despre viitoarele operațiuni CAS, "așa că va trebui să ne ducem senzorii acolo și să ne ducem armele acolo" pentru a sprijini trupele în luptă.

Kelly a pus în contrast Operațiunea Furtuna deșertului din 1991, care a fost precedată de o campanie aeriană de șase săptămâni condusă de SUA pentru a distruge avioanele și apărarea aeriană irakiană, cu luptele din Ucraina, care în ultimele luni s-au transformat într-o luptă de artilerie cu pierderi grele de ambele părți - pierderi care, potrivit lui Kelly, sunt mari "pentru că nimeni nu a stabilit superioritatea aeriană și nimeni nu a reușit să execute atacul de apărare aeriană".

Forțele aeriene americane trebuie să poată îndeplini aceste misiuni "la momentul și în locul" pe care le aleg pentru a împiedica trupele terestre americane să înregistreze astfel de pierderi, a spus Kelly.

"Cred în continuare că vor exista unele CAS. Cred că va fi foarte diferit", a spus Kelly, adăugând că Forțele Aeriene trebuie să înțeleagă că datorează trupelor terestre că, "în primul rând, orice armă care se desprinde dintr-un avion pe care o văd vine de la un avion american care lovește pe cineva de vizavi, nu invers".