Avioane militare chineze în largul Malaeziei: Beijingul susţine că este vorba de un antrenament de rutină

Avioane militare chineze în largul Malaeziei: Beijingul susţine că este vorba de un antrenament de rutină

China a reacţionat miercuri la protestele Malaeziei privind incursiunea a 16 avioane militare chineze în largul acestei ţări din Asia de Sud-Est, explicând că a fost vorba de un simplu "antrenament de rutină", potrivit France Presse.

Malaezia a trimis luni avioane de vânătoare pentru a intercepta avioane de transport militar chineze care au apărut în largul insulei Borneo, deasupra unei porţiuni a Mării Chinei de Sud pe care ambele state o revendică.

Ministrul de externe malaezian Hishammuddin Hussein a calificat zborul drept "intruziune" şi a anunţat că ţara sa va protesta oficial şi îl va convoca pe ambasadorul chinez în Malaezia.

Dar un purtător de cuvânt al Ambasadei Chinei la Kuala Lumpur a afirmat că aceste "activităţi sunt antrenamente de rutină pentru forţele aeriene chineze şi nu vizează nicio ţară".

"Potrivit legislaţiei internaţionale, avioanele militare chineze pot beneficia de libertatea de survol" în această zonă, a argumentat el.

Iar avioanele chineze nu au pătruns în spaţiul aerian al unei alte ţări, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt.

Aparatele chineze au zburat la circa 110 km de coastele părţii indoneziene a insulei Borneo şi nu au răspuns tentativelor de contact, ceea ce a determinat Malaezia să-şi trimită avioanele de vânătoare în zonă, au indicat Forţele Aeriene malaeziene.

Avioanele chineze au făcut cale întoarsă înainte de a intra în spaţiul aerian malaezian propriu-zis.

Dar ministrul de externe malaezian a subliniat că aparatele chineze survolaseră zona economică exclusivă (ZEE) a ţării sale şi calificat incidentul ca fiind "o atingere adusă spaţiului aerian şi suveranităţii Malaeziei".

China revendică aproape în totalitate Marea Chinei de Sud şi a construit avanposturi militare pe mici insule şi atoli în regiune, declanşând protestele mai multor ţări care au revendicări asupra apelor vecine teritoriului lor.

Chiar dacă relaţiile între China şi Malaezia sunt de obicei cordiale, incidentul de luni survine după o creştere a tensiunilor în probleme maritime.

Anul trecut, o navă chineză de cartografiere a intrat în conflict cu o navă malaeziană care efectua cercetări asupra rezervelor de hidrocarburi în largul insulei Borneo.

Vietnam, Filipine, Brunei şi Taiwan au de asemenea revendicări asupra Mării Chinei de Sud.

SUA au trimis în regiune nave militare pentru a impune respectarea dreptului la libertatea de navigaţie, spre marea nemulţumire a Chinei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”