Avertizarea meteorologilor: Caniculă în toată ţara în următoarele trei zile

Avertizarea meteorologilor: Caniculă în toată ţara în următoarele trei zile

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare meteo de disconfort termic ridicat pentru toată ţara, ce va fi valabilă în următoarele trei zile.

Vin zile caniculare

Vin zile caniculare

Potrivit meteorologilor, marţi, miercuri şi joi, disconfortul termic va fi în creştere în regiunile sudice şi estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Va fi caniculă marţi (4 iulie) pe arii restrânse în Lunca Dunării şi în Bărăgan, iar miercuri şi joi (5 şi 6 iulie) în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei şi în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade.

"În sudul şi estul Munteniei şi în vestul Dobrogei, pe arii restrânse, se va atinge pragul critic al disconfortului termic şi în după-amiaza zilei de luni", atenţionează ANM.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…