<< Arena războiului ruso-ucrainean este, evident, Ucraina. Dar, ca în majoritatea războaielor, arena principală nu definește războiul în ansamblu. Acest război nu a început odată cu invazia rusă din Ucraina. Este în desfășurare de câțiva ani ca o presiune de nivel scăzut. A început să se intensifice în 2020 >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures .

<< După cum am argumentat, principalul obiectiv al Rusiei este de a crea zone tampon geografice care să-i protejeze miezul de atacuri, în special de-a lungul liniilor istorice de invazie. Nu este întotdeauna necesar să atingi obiective politice – iar toate războaiele au obiective politice prin folosirea directă a forței. Obiectivele politice pot fi atinse și economic, prin acțiuni sub acoperire sau prin amenințări. Există un principiu de bază al războiului: să ataci inamicul pe flancuri. Forța principală este de obicei concentrată pe centrul liniilor. Spatele este greu de atins. Dar flancurile inamicului sunt probabil puncte vulnerabile în care un atac, dacă are succes, poate sparge forța adversă.

Flancurile nu sunt doar semnificative din punct de vedere tactic. Ele pot fi critice din punct de vedere strategic, protejând însăși națiunea prin eliminarea unei linii de atac; pentru atacator, creează o linie de atac, forțând dispersarea forțelor de apărare și generând deschideri. Pentru Rusia, primul atac de flancare a avut loc în urma unor alegeri disputate și a unor proteste, la mijlocul anului 2020, în Belarus, de-a lungul graniței de nord a Ucrainei, granița sa de vest blocând Câmpia Nord-Europeană. Prin urmare, însemna că orice atac din Polonia, de exemplu, va fi blocat din Rusia, prin forță, în Belarus, deturnând atacul în toată Ucraina. Trebuie subliniat faptul că un strateg prudent desfășoară forțe bazat nu pe o apreciere a intențiilor inamicului în acest moment, ci mai degrabă pe baza acțiunilor posibile. Și pentru Rusia, un atac din partea Poloniei sau din Polonia era văzut ca fiind posibil, iar închiderea acestei linii de atac este imperativă. Soluția a fost o intervenție blândă pentru a ajuta la înăbușirea protestelor antiguvernamentale. Rușii l-au cimentat pe președintele Alexandru Lukașenko și au câștigat ocazia de a ataca flancul nordic al Ucrainei.

A doua zonă în care rușii au căutat să-și protejeze flancurile a fost în Caucazul de Sud. Caucazul de Sud a fost de-a lungul secolelor o linie de atac folosită de Turcia. Rusia a blocat zona prin asigurarea unei reglementări între Armenia și Azerbaidjan, care a dus la desfășurarea forțelor rusești de menținere a păcii în regiune, protejând-o de amenințări imediate.

Statele Unite contracarează acum apărarea Rusiei de flanc sudic. Mișcarea Rusiei s-a bazat pe încheierea conflictului azero-armean și pe a deveni arbitrul dintre ei. Cu Rusia preocupată de Ucraina, în această săptămână, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a vizitat atât Armenia, cât și Azerbaidjan, oferindu-se să medieze problemele existente între ele și, evident, discutând despre energia din Azerbaidjan. Georgia este deja ostilă Rusiei și relativ apropiată de Statele Unite. SUA caută în mod clar să creeze un bloc solid, pro-american, în Caucazul de Sud, și să-i forțeze pe ruși să fie îngrijorați de Caucazul de Nord și, eventual, să-și devieze forțele de acolo. Deoarece, la un moment dat, aceasta a fost o cale de invazie și din moment ce Statele Unite au potențialul de a acționa asupra ei, Rusia nu poate ignora flancul său sudic.

În același timp, Rusia încearcă să construiască un flanc spre sud-vestul Ucrainei, în Moldova. Moldova este o țară independentă, de limbă română. Politica sa este complexă și imprevizibilă. Rusia căuta de ceva vreme să creeze o Moldovă pro-rusă, dar, în general, nu a reușit să schimbe alinierea Moldovei. Acum, rușii apasă mai tare, văzând o posibilă manevră de flancare în care ar putea amenința Ucraina dinspre sud, într-o zonă în care cucerirea ar însemna tăierea liniilor de aprovizionare ucrainene. Trucul este să alegi un guvern pro-rus, poate oferindu-i Moldovei o bucată din Ucraina, care, ca stimulent, să reducă vulnerabilitatea și dependența Moldovei de România. Acest lucru ar crea o amenințare pentru Ucraina, care ar fi greu de tolerat. România, un aliat al SUA, a încercat să gestioneze Moldova încă de la căderea Uniunii Sovietice într-un mediu în care nu exista un război semnificativ în derulare. Acum, Rusia are un motiv imperios pentru a încerca să prevaleze, iar SUA au un motiv copleșitor să o blocheze. Această manevră de flancare este suficient de semnificativă pentru un demers rusesc major, deturnând în același timp Ucraina și Statele Unite de la solicitări mai imediate de resurse, pur și simplu pentru a menține status quo-ul.

Războiul din Ucraina a început cu o încercare a Rusiei de a se alia cu China și de a distrage atenția americanilor de la Europa. Încercarea de a forța SUA pe un flanc asiatic a eșuat. În afacerile internaționale, unul dintre lucrurile interesante despre manevrele de flancare este că antantele la scară largă tind să eșueze, deoarece scara puterilor este atât de mare încât este plină de complexitate. Flancarea este o manevră care necesită agilitate. O putere mare poate încerca să manevreze; o putere mai mică se poate alia, în cel mai bun caz, cu o putere majoră, dar rareori o poate manevra într-o poziție dorită.

Există, desigur, multe alte încercări ale ambelor părți de a recruta națiuni. Dar manevra de flancare este diferită. În primul rând, este o poziție geografică pe care o cauți, astfel încât țările din această discuție să fie toate la granița cu Ucraina sau în apropiere. Ele reprezintă o amenințare de acțiune militară care ar putea afecta realitatea militară din interiorul Ucrainei. Însăși amenințarea pe care o reprezintă manevra de flancare – posibilitatea unui atac – poate forța pe unul dintre combatanți să redistribuie forțele necesare luptei într-o poziție statică, slăbind forța, în ansamblu. Alianțele normale pot întări material o tabără sau alta, dar dacă nu sunt învecinate, nu pot amenința direct cealaltă parte. A face ca Iranul sau Noua Zeelandă să-și declare sprijinul ar putea fi satisfăcător și poate însemna achiziționarea de echipamente, dar nu ar schimba nimic.

Acum, războiul pare să fie static, deși asta se poate schimba în orice moment. Iar când războaiele devin statice, schimbarea formei terenului de joc devine importantă. În acest moment, atât americanii, cât și rușii sunt angajați în manevre de flancare care ar putea schimba forma câmpului de luptă și ar putea pune o parte în dezavantaj. Cu cât războiul durează mai mult, cu atât va conta mai mult bătălia pentru flancuri. >>

Distribuie Distribuie Comentarii