AVERTISMENT SRI: "Aceste decizii au consecinţe grave, greu de anticipat, asupra securităţii naţionale"

AVERTISMENT SRI: "Aceste decizii au consecinţe grave, greu de anticipat, asupra securităţii naţionale"

Reprezentanţii SRI au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, despre deciziile prin care aşa-zisa lege "Big Brother" şi Legea cartelelor prepay au fost declarate neconstituţionale, că efectul acestora "a produs un vid legislativ, cu consecinţe grave, greu de anticipat, asupra securităţii naţionale".

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Sorin Sava, a transmis, pentru MEDIAFAX, un punct de vedere privind deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 440/08.07.2014 şi nr. 461/16.09.2014 prin care au fost declarate neconstituţionale, în integralitate, Legea nr. 82/2012 privind retenţia datelor (cunoscută ca Legea "Big Brother"), respectiv Legea pentru modificarea şi completarea OUG nr. 111/2014 privind comunicaţiile electronice şi regimul cartelelor preplătite.

Sursa citată precizează, în primul rând, că SRI îşi desfăşoară activitatea cu deplin respect pentru lege, în conformitate cu principiile respectării drepturilor omului, cu standardele internaţionale şi cu angajamentele ce derivă din calitatea României de membru al comunităţii euroatlantice, în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate. "Rezultatele activităţii desfăşurate până în prezent, care plasează instituţia în elită comunităţii de intelligence, bună reputaţie profesională a SRI precum şi încrederea populaţiei în capacitatea instituţiei de a proteja drepturi şi valori consacrate constituţional, au fost posibile şi datorită existenţei unui cadru normativ corelat cu evoluţia tehnologică", mai spune Sava.

În acelaşi punct de vedere se subliniază că SRI nu formulează aprecieri cu privire la deciziile Curţii Constituţionale, dar "atrage atenţia cu privire la implicaţiile pe care le generează aceste decizii, consecinţele fiind deja resimitite în reducerea drastică a capabilităţilor operaţionale, în imposibilitatea instituţiilor statului de gestiona riscuri şi ameninţări iminente la adresă securităţii naţionale precum şi în crearea unor vulnerabilităţi fără precedent, de natură a afecta siguranţă cetăţenilor".

În acest context, SRI reiterează faptul că în mod curent grupări cu activitate în domeniul crimei organizate transfrontaliere, spionaj cibernetic, terorism, criminalitate informatică şi alte preocupări de natură criminală, utilizează anonimitatea în comunicaţii, permisă acum de legea română, pentru acţiuni care afectează grav securitatea naţională şi ordinea publică, atât pe teritoriul ţării noastre cât şi în spaţiul euroatlantic sau al altor state.

Potrivit sursei citate, invalidarea instrumentelor legislative, care până în prezent au contribuit semnificativ la prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor manifestate la adresă României, nu poate fi, în situaţia actuală, compensată prin niciun alt mijloc sau modalitate altenativă. "Prezervarea intereselor de securitatie naţională, cu precădere în contextul regional actual, marcat de crize, instabilitate şi revirimentul unor ameninţări asimetrice, este extrem de dificil de realizat în absenţa unor instrumente juridice care sムasigure atât Serviciului Român de Informaţii, cât şi celorlalte instituţii ale statului cu atribuţii privind apărarea, ordinea publică şi securitatea naţională, cadrul adecvat îndeplinirii responsabilităƒţilor specifice în acest domeniu", mai subliniază purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Pe de altă parte, SRI menţionează că raportarea statelor europene la Decizia CJUE care a anulat Directiva 2006/24/CE privind retenţia datelor "este diferenţiatăƒ, respectiv corelată cu specificul şi natură riscurilor şi ameninţărilor cu care se confruntă fiecare dintre ţări şi îndreptată în scopul evitării de a prejudicia capacităƒţile naţionale de răƒspuns la riscuri şi ameninţări".

Tor despre deciziile prin care au fost declarate neconstituţionale cele două acte normative, SRI reiterează faptul că efectul acestora "a produs un vid legislativ, cu consecinţe grave, greu de anticipat, asupra securităţii naţionale". "Activităţi riguros reglementate în ţările cu tradiţie democratică sunt acum suspendate în România care, astfel, este lipsită de o bază legislativă adecvată corelată cu evoluţiile tehnologice şi dinamică alertă a riscurilor şi ameninţărilor locale şi regionale", mai spune reprezentantul SRI.

Ύn consecinţăƒ, arată Sorin Sava, în raport cu misiunile încredinţate şi angajamentele internaţionale asumate, SRI îşi exprimă, "în mod onest şi transparent, îngrijorarea cu privire la situaţia creată" şi considerム"necesarムadoptarea urgentムa unor soluţii normative prin care să se asigure echilibrul între nevoia de a proteja drepturile omului şi responsabilitatea de a apăra securitatea naţională, astfel încât instituţiile statului care au acest rol să îşi poată îndeplini obiectivele profesionale, în interesul cetăţenilor României".

Curtea Constituţională (CC) a decis, în 8 iulie, că Legea 82/2012, cunoscută ca legea "Big Brother", este neconstituţională.

Conform unui comunicat de atunci al CC, cu unanimitate de voturi, Curtea "a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii nr.82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice sunt neconstituţionale".

În motivarea deciziei, Curtea a arătat că actul normativ este de natură să prejudicieze manifestarea liberă a dreptului la comunicare sau la exprimare.

Legea 82 prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.

În 16 septembrie, şi Legea privind identificarea utilizatorilor de cartele telefonice prepay a fost declarată neconstituţională în ansamblu de către CC. Decizia a fost luată de judecătorii constituţionali cu majoritate de voturi.

CC a luat această decizie întrucât dispoziţiile legii nu au un caracter precis şi previzibil.

De asemenea, Curtea a constatat că modalitatea prin care sunt obţinute şi stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice pentru care plata se face în avans (cartele pre-pay), respectiv a utilizatorilor conectaţi la puncte de acces la internet (wi-fi) nu reglementează garanţii suficiente care să permită asigurarea unei protecţii eficiente a datelor cu caracter personal faţă de riscurile de abuz, precum şi faţă de orice accesare şi utilizare ilicită a acestor date.

"Curtea a reţinut incidenţa în prezenta cauză a considerentelor Deciziei nr. 440 din 8 iulie 2014, întrucât actul normativ dedus controlului de constituţionalitate nu reprezintă în fapt decât o completare a dispoziţiilor Legii nr. 82/2012, preluând parţial soluţii legislative acolo reglementate, dar care au încetat să mai producă efecte juridice ca urmare a constatării neconstituţionalităţii lor", a arătat CC.

Potrivit Curţii, dispoziţiile legale criticate nu numai că relativizează garanţiile de siguranţă a reţinerii şi păstrării datelor, neimpunând standarde corespunzătoare de asigurare a nivelului de securitate şi confidenţialitate care să poată fi controlate efectiv, aşa cum a reţinut CC în argumentarea soluţiei pronunţate prin Decizia nr.440 din 8 iulie 2014, ci, prin lipsa oricărei reglementări cu privire la modalitatea de accesare şi utilizare a datelor cu caracter personal, legea este viciată în mod iremediabil.

Legea privind identificarea utilizatorilor de cartele telefonice prepay a fost atacată la CC de Avocatul Poporului, pe raţiuni legate, între altele, de ocrotirea vieţii intime şi de faptul că actul normativ nu ar reglementa criteriile obiective de stabilire a duratei stocării datelor cu caracter personal.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”