Avertisment de la fostul director Google: Armata SUA, mult în urmă în pregătirea pentru războiul viitorului
Tehnologia revoluționează modul în care se desfășoară războiul, dar armata americană rămâne în urmă în sectorul AI și are nevoie de o reformă de sistem, subliniază Eric Schmidt, fost director al gigantului Google, scrie Spotmedia .
Cu ajutorul tehnologiei AI, soldații care luptă în Ucraina scot din luptă tancuri și doboară avioane cu o eficiență devastatoare. În Myanmar și Sudan insurgenții și guvernele se bazează tot mai mult pe algoritmi în luptă, iar Israelul trimite în Gaza drone cu AI.
În acest context, armata americană trebuie să se adapteze și să adopte cât mai rapid tehnologia bazata pe inteligența artificială, scrie Eric Schmidt, într-un articol semnat alături de Mark A. Miley, fost președinte al şefilor de Stat Major din SUA, și publicat de Foreign Affairs .
Cei doi conturează o perspectivă asupra războiului viitorului, arătând că lucrurile se schimbă deja în teatrele de război actuale.
"Războaiele viitorului nu vor mai fi despre cine poate ucide cei mai mulți oameni sau cine are cele mai bune avioane, nave și tancuri. În schimb, vor fi dominate de tot mai multe sisteme militare autonome și de algoritmi puternici", scriu autorii.
Schmidt și Miley atrag atenția că, deși rămân cea mai mare forță militară a lumii, Statele Unite nu țin pasul cu ritmul inovației. Armata americană nu a adoptat inteligența artificială, iar Pentagonul nu pare să se miște destul de rapid pentru a schimba această situație. Pe scurt, armata SUA are nevoie de o reformă sistemică, fiindcă "roboții și AI sunt aici pentru a rămâne", scriu ei.
Eric Schmidt se află în primele rânduri ale acestei schimbări de care vorbește - el conduce o companie nouă, White Stork, care lucrează la producția în masă a unor drone care pot folosi inteligența artificială pentru a identifica ținte reducând costul uman al războiului, scrie Business Insider .
Fost CEO al Google între anii 2001 și 2011, Schmidt a condus timp de mai mulți ani Comisia Națională de Securitate pentru Inteligența Artificială.
Într-un discurs rostit recent la Universitatea Stanford, Scmidt a spus că războiul din Ucraina l-a inspirat să intre în sectorul de producție militară. "Din cauza modului în care funcționează sistemul, acum sunt un dealer autorizat de arme. Cercetător informatician, om de afaceri, dealer de arme", a spus el.
Departamentul Apărării din Statele Unite desfășoară mai multe programe de dezvoltare a unor sisteme de analiză militară și de luptă bazate pe inteligența artificială, inclusiv un sistem AI de pilotare a unui avion de luptă , testele demonstrând că acesta face progrese rapide.
De asemenea, US Army a anunțat în aprilie că a investit 50 de milioane de dolari în finanțarea a 26 de companii mici care dezvoltă diverse soluții militare AI, în cadrul unui program lansat în 2022.
Experții militari încă dezbat rolul pe care AI trebuie să-l joace în armata americană. Evenimente recente, precum acuzațiile la adresa armatei israeliene privind folosirea unui program AI pentru a ținti operațiunile Hamas în Gaza fără a feri civilii din zonele lovite, au sporit îngrijorarea despre războiul viitorului bazat pe inteligența artificială.
Pentagonul a subliniat că AI nu va lua decizii vitale și că acestea vor fi rezervate oamenilor, însă persistă îngrijorările despre cum poate fi făcută această distincție între decizii pe măsură ce AI continuă să se dezvolte într-un ritm rapid.