Averile candidaţilor la Parlamentul European. Liberalul Cristian Buşoi, cel mai bogat candidat; Democrat-liberalul Traian Ungureanu, cel mai sărac

Averile candidaţilor la Parlamentul European. Liberalul Cristian Buşoi, cel mai bogat candidat; Democrat-liberalul Traian Ungureanu, cel mai sărac

PSD-UNPR-PC

Corina Creţu este numărul 1 pe lista PSD-PC-UNPR la europarlamentare. Potrivit declaraţiei de avere, publicată anul trecut, pe site-ul autorităţii Electorale Permanente (AEP), Corina Creţu deţin un apartament în Bucureşti, de circa 90 de metri pătraţi, achiziţionat în anul 2004, precum şi un apartament la Predeal de 80 de metri pătraţi, cumpărat în urmă cu trei ani. În plus, are bijuterii în valoare de 10.000 de euro şi conduce o Skoda cumpărată în 2008. În conturile sale bancare, se găsesc 55.000 de euro. Creţu are venituri din activitatea în Parlamentul European de 74.408 euro.

Ecaterina Andronescu. Fostul ministru al Educaţiei candidează pentru prima dată la Parlamentul European. Mediafax scrie că, potrivit declaraţiei de avere, Andronescu deţine un apartament în Bucureşti pe numele soţului şi un autoturism Toyota. Aceasta mai are şi un depozit la CEC de 211.800 lei, din 2007. Veniturile Ecaterinei Andronescu din exercitarea funcţiei de senator şi de profesor universitar se ridică la 175.044 lei. În declaraţia de avere a senatorului PSD depusă în 2013 la Senat figurează venituri de 97.830 lei dintr-un proiect de cercetare la Universitatea Politehnică Bucureşti.

Cătălin Ivan. Potrivit declaraţiei de avere depusă la BEC, Ivan deţine un apartament în Iaşi, două autoturisme, dar şi două credite de aproape 76.000 de euro, scadente în 2014. Împreună cu soţia sa, Ivan deţine două autoturisme, Volkswagen Passat, achiziţionat în 2007şi BMW din 2009. Cătălin Ivan are datorii la două bănci, scadente în 2014, una de 37.793 euro şi alta de 38.000 euro. Veniturile lui Ivan din salariul de eurodeputat sunt de 74.408 euro.

Dan Nica. Fostul ministru al Comunicaţiilor , aflat pe locul al patrulea pe lista PSD-UNPR-PC, deţine un apartament în Galaţi, dobândit în 1993, de circa 100 de metri pătraţi, un autoturism Audi A4, fabricat în 2002, precum şi bijuterii din aur şi argint, cu o valoare estimată la 35.000 de lei. În conturi şi depozite bancare, Dan Nica menţionează peste 100.000 de lei şi peste 40.000 de euro.

Maria Grapini Candidatul PC la europarlamentare, Maria Grapini deţine un teren extravilan de 750 metri pătraţi, în zona Lacului Surduc din judeţul Timiş, cumpărat în anul 2005. Fostul ministru pentru IMM-uri mai are o casă de locuit de 430 metri pătraţi, construită în anul 1998, în Timişoara, şi o casă de vacanţă construită în anul 2005 pe malul lacului Surduc, de 50 metri pătraţi. Grapini mai deţine un autoturism Volkswagen Touareg, an de fabricaţie 2006, dar şi bijuterii din aur şi argint în valoare de 120.000 de lei, precum şi tablouri tot în valoare de 120.000 de lei.

Damian Drăghici. În ultimul an fiscal, Damian Drăghici a încasat 58.908 lei de la Senatul României, iar soţia sa a încasat 47.247 lei de la biroul său de notar public, precum şi 13.500 de lei din închirierea unui imobil, scrie Mediafax. Damian Drăghici mai deţine, împreună cu soţia, un teren agricol în Dâmboviţa, în suprafaţă de 5.471 metri pătraţi ţi un apartament în Bucureşti, de 79 de metri pătraţi.Pe de altă parte, soţia sa mai deţine în Bucureşti un alt apartament, în suprafaţă de 102 metri pătraţi, dobândit în urma unei donaţii.

Daciana Sârbu. Soţia premierului, aflată pe locul şapte pe lista Alianţei PSD-UNPR-PC pentru euroalegeri, a trecut în declaraţia de avere un teren forestier în Dâmboviţa şi unul intravilan în Prahova de peste 5.000 mp fiecare, un apartament în Bucureşti şi două case de vacanţă în Prahova. Ea mai deţine un autoturism Land Rover achiziţionat în 2011 în leasing şi şapte conturi bancare, dintre care unul din 2014 de 50.000 euro, din 2009 de 74.973 euro şi din 2010 de 95.440 euro.

PNL

Norica Nicolai.Prima pe lista PNL, Nicolai a economisit după cinci ani de mandat ca europarlamentar peste 300.000 de euro, potrivit Mediafax. Deţine un teren de 6.168 de metri pătraţi în Baloteşti (Ilfov), o casă de 256 de metri pătraţi în aceeaşi localitate, precum şi apartamentul din Bucureşti, cu o suprafaţă de 100 de metri pătraţi.Totodată, Nicolai are două autoturisme, un BMW şi o Toyota.

Adina Vălean. Soţia preşedintelui PNL Crin Antonescu, Adina Vălean are în conturi 45.508 de lei, 179.347 de euro şi 8.626 de dolari americani. În perioada 2009-2010 a dobândit bijuterii în valoare de 18.000 de euro. Tot în 2009, la începutul mandatului de europarlamentar, Vălean declara un autoturism Dacia, fabricat în 2004, iar după cinci ani în locul acestui automobil declară două maşini marca BMW, de fabricaţie 2005, respectiv 2007, scrie Mediafax.

Renate Weber. În cei cinci ani de mandat de eurodeputat, Weber a dobândit un teren în Bucureşti de 295 de metri pătraţi pe care a construit o casă de locuit de 170 de metri pătraţi, finalizată în 2014. De asemenea, europarlamentarul mai deţine un apartament în Capitală de 67 de metri pătraţi cumpărat în 2009 şi un Audi A3.

Cristian Buşoi. Este cel mai bogat candidat de pe lista PNL la europarlamentare. La începutul mandatului, europarlamentarul PNL avea în conturi bancare şi de investiţii 107.242 de euro, 476.924 de lei şi 12.231 de dolari. În prezent, Buşoi a ajuns la 992.944 euro, 1.589.376 de lei şi 10.464 de dolari. În plus, deţine mai multe terenuri şi case. Buşoi a mai avut venituri de 498.125 de lei din dobânzi şi dividende, din care 486.589 de lei din acţiunile de la Fondul Proprietatea, dar şi 9.238 de euro.

Eduard Hellvig. Economiile sale în conturi bancare se ridică la 32.878 de lei şi 79.764 de euro. Anul trecut a câştigat 65.403 de lei pentru perioada în care a avut calitatea de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, iar alţi 31.031 de euro pentru cele patru luni de mandat în Parlamentul European. Are două terenuri agricole de 401 metri pătraţi (Ilfov) şi 665 de metri pătraţi (Bihor), deţinute în cotă parte cu soţia sa. În aceleaşi judeţe deţine şi două case de locuit.

PDL

Theodor Stolojan. Are venituri din patru surse: indemnizaţia de la Parlamentul European, de la Fondul Româno-American de Investiţii, din pensia din România, precum şi de la Banca Mondială. Potrivit declaraţiei de avere, Theodor Stolojan conduce un autoturism Matiz fabricat în 2006.

Monica Macovei. Locul doi pe lista PDL în cursa pentru Bruxelles, Monica Macovei deţine trei apartamente în Bucureşti, o casă de vacanţă la malul mării şi o alta la Corbeanca, dată spre închiriere. Singurul său venit este de la Parlamentul European, potrivit declaraţiei de avere depusă la BEC. Fostul ministru al Justiţiei deţine un autoturism marca Suzuky Wagoner şi are un credit la Unicredit Ţiriac Bank în valoare de 40.000 de euro.

Marian Jean Marinescu. Democrat-liberalul are două terenuri, o casă de locuit şi un apartament. Este proprioetarului unui Mercedes ML şi a unui autoturism marca Dacia Logan. Este acţionar şi asociat la 10 companii şi are depozite şi credite deschise la mai multe bănci.

Traian Ungureanu. Dintre candidaţii PDL, potrivit declaraţiei de avere, Traian Ungureanu este cel mai sărac eurodeputat PDL. Nu are terenuri, nici maşină, ci doar un apartament şi 100.000 de euro în conturi.

PMP

Cristian Preda. De la preluarea actualului mandat în PE, Cristian Preda şi-a cumpărat un apartament în Bucureşti şi şi-a rotunjit veniturile cu 38.332 de euro. Preda are un teren intravilan de 73,24 metri pătraţi, dar şi un teren arabil în suprafaţă de 1.809 metri pătraţi primit prin donaţie în 2013. Eurodeputatul deţine conturi curente la BRD în valoare de 824.121 de lei, în timp ce soţia sa a deschis un depozit bancar în 2012 la BRD în valoare de 100.000 de euro.

Teodor Baconschi. Potrivit declaraţiei de avere din 2011, Teodor Baconschi, care ocupă locul trei pe lista PMP, deţine două apartamente în Bucureşti.

UDMR

Iuliu Winkler. Primul pe lista UDMR al europarlamentare, Iulia Winkler are un teren intravilan, două case de locuit şi un apartament, toate, în Hunedoara. În actualul mandat de europarlamentar, Winkler a reuşit să-şi cumpere un autoturim marca BMW. În ultimele două luni, eurodeputatul a vândut, cu 6.300 de euro, un autoturism Volswagen şi un apartament cu trei camera, în valoare de 35.000 de euro.

Csaba Sogor. Are patru terenuri intravilane şi trei case de vacanţă, una dintre ele fiind în Ungaria, la Budapesta. În timpul mandatului de europarlamentar, Csaba Sogor şi-a cumpărat un autoturism marca Ford. În anul 2012, a câştigat de la Parlamentul European suma de 74.445 de euro, potrivit declaraţiei de avere.

PNŢCD

Aurelian Pavelescu. Liderul listei PNŢCD pentru alagerile europarlamentare a realizat în 2013 venituri de peste 66.000 de lei de la Societatea „Pavelescu şi Asociaţii“. Pavelescu a luat cu împrumut suma de 100.000 de lei de la o persoană fizică, potrivit declaraţiei de avere depusă la BEC şi consultată de Mediafax. Liderul PNŢCD deţine, din 2007, un apartament în Bucureşti de circa 200 metri pătraţi şi o casă în judeţul Dâmboviţa.

Forţa Civică

Mihai Răzvan Ungureanu. Anul trecut a obţinut venituri de aproape 58.000 de lei, din care 2.000 din drepturi de autor de la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu. Pentru anul fiscal precedent, MRU menţionează că a realizat venituri din salarii de aproximativ 53.000 de lei. Astfel, fostul premier a primit peste 11.000 de lei reprezentând indemnizaţia de senator şi a realizat venituri de patru ori mai mari ca profesor universitar la Universitatea Bucureşti.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!