Averea impresionantă a președintei POT. Anamaria Gavrilă a vândut un apartament cu 664.000 de euro
Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a transmis, pe 1 decembrie, după exit-poll-urile care arată că Partidul Oamenilor Tineri a trecut pragul electoral că va ține în semn de recunoştinţă un post de trei zile cu apă.
Anamaria Gavrilă a obținut la aceste alegeri un mandat de deputat în Hunedoara, după ce în 2020 a fost aleasă ca deputat AUR. A candidat în vară și pentru Primăria Deva, din partea POT. A devenit cunoscută după ce, în 2021, a făcut scandal în faţa sediului din Deva al Serviciului Public Comunitar de Înmatriculări şi Permise de Conducere, pentru că nu avea certificat verde de vaccinare și nu i se permitea accesul în instituție.
Potrivit context.ro , Gavrilă are două terenuri intravilane în Deva, în suprafață totală de peste 8.000 de metri pătrați, cumpărate. A primit prin donație 3 terenuri agricole tot în Deva, cu o suprafață totală de peste 15.000 de metri pătrați. Toate terenurile le-a dobândit în perioada 2021-2024. La începutul lunii august 2021, Gavrilă și-a anunțat demisia din AUR.
Are două apartamente, dobândite în 2021, de 74 de metri pătrați, respectiv 26 de metri pătrați. Mai are o casă dobândită în 2020, de 563 de metri pătrați, trecând la modul de dobândire “altele”.
Deține un Hyundai Kona Electric, fabricat în 2021. Are în bancă un depozit de 100.000 de euro. Mai are în conturi încă peste 37.000 de euro.
Gavrilă este absolventă a Facultății de Economie de la Facultatea de Vest din Timișoara. Ulterior, ea și-a continuat studiile la International Real Estate Business School din Regensburg, Germania și la University of Readings din Marea Britanie.
”Între 2007 și 2020, ea a lucrat în domeniul imobiliar la Londra și Munchen, iar în momentul în care a intrat în Parlament deținea deja o avere importantă: o casă de locuit de 563 mp și un apartament de 74 mp la Deva, Hundeoara, precum și un imobil de 55 mp în Munchen, achiziționat în 2018. Tot în 2020, Anamaria Gavrilă declara investiții importante – acțiuni în valoare de 355.000 de lire sterline la Iamyiam Ltd (UK) și de 47.500 de euro la Papaya City Gmbh (Germania), dar și un împrumut de 97.000 de lei către partidul AUR. De asemenea, șefa POT mai avea datorii de 325.000 de euro la două bănci străine și primise un grant de 11.635 de euro de la Guvernul României. Un an mai târziu, Anamaria Gavrilă avea să-și vândă apartamentul din Munchen pentru o sumă uriașă, de 664.000 de euro, bani pe care i-a investit, cel mai probabil, în alte proprietăți imobiliare”, scrie b1tv.ro.
Singura sursă de venit declarată de șefa POT pentru anul 2023 a fost salariul de deputat, în valoare de 11.800 de lei pe lună.
Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a transmis, pe 1 decembrie, după exit-poll-urile care arată că Partidul Oamenilor Tineri a trecut pragul electoral că va ține în semn de recunoştinţă un post de trei zile cu apă şi îi invită pe colegi să i se alăture.
Sursa: adevarul.ro