Aventurile lui Marian Godină în Grecia: „Mi-a luat Floricica six iuros pe o bere fara alcol la 330, nu-i șmecherie nici aici”
Printre românii aflați în această perioadă în vacanță în Grecia este și Marian Godină.
Acesta s-a declarat mulțumit de condițiile de cazare din Halkidiki, ideale pentru familia sa. Spațiul este prevăzut cu o mică bucătărie, perfectă pentru a pregăti mâncarea pentru fetița sa.
Godină a relatat că încearcă în fiecare zi o nouă plajă, însă unele prețuri îl determină să schimbe locul, după cum a relatat într-o postare pe pagina sa de pe Facebook.
"Ne-am cazat în Grecia într-un fel de garsonieră formată dintr-un dormitor și un soi de chicinetă numai bună pentru gătit supele Măriucăi. În aceeași chicinetă se afla și un fotoliu rabatabil la care m-am uitat și am înțeles din prima că îmi va servi drept pat pentru întreaga vacanță din Halkidiki.
Seara, pe la 21, erau 30 de grade, așa că fără aer condiționat nu poți sta în cameră. Spre norocul nostru, aerul condiționat bate doar în chicinetă, acolo unde dorm eu, astfel că Maria e protejată de efectele dăunătoare ale frigului artificial și acesta îi intră ușor prin ușa întredeschisă."
"Mergem la altă plajă în fiecare zi"
"Maria s-a trezit abia pe la 9 și am plecat spre o nouă plajă. Georgiana caută plajele și eu doar conduc până acolo. Mergem la altă plajă în fiecare zi. Azi mi-a zis că a găsit una cu nisip fin.
Am condus până acolo, am parcat și am observat un fel de poartă de lemn din Maramureș, iar sub ea, la o măsuță, o fată cu niște ochelari de soare și cu o cască în ureche legată cu ub cablu de un fel de lavalieră montată pe cureaua pantalonilor.
Era o coadă de vreo câteva persoane, așa că, în timp ce așteptam, am putut observa că urma să intrăm într-un fel de societate secretă, înăuntrul căreia mișunau de colo colo fete înalte, cu picioare lungi și pantaloni scurți, dotate cu stații de emisie recepție de zici că erau îngerii lui Charlie. I-am zis Georgianei că dacă intrăm și se lasă cu făcut pipilică unii pe alții eu nu mă bag."
"Vreo 50 de euro șezlongurile"
Am ajuns la rând și am întrebat fata hau maci.
Vreo 50 de euro șezlongurile, dar doar undeva în spate, dacă nu aveam rezervare. Un înger de-ai lui Charlie ne-a condus să ne arate unde și mi-am dat seama că aș fi putut să-mi pun un șezlong unde parcasem mașina și era tot aia. Chiar dacă șezlongurile erau din piele și totul era opulent, am zis că nu rămânem.
Am plecat la altă plajă. Aplicația Hărți ne-a băgat pe niște drumeaguri rele care s-au dovedit a fi paralele cu un asfalt ca-n palmă, dar probabil cu un minut mai scurte. Am ajuns la noua plajă aleasă de Georgiana și am observat o baracă veche și dărăpănată. Nu ne-a întâmpinat nimeni, așa că am înaintat spre plajă până am ajuns la niște șezlonguri cum aveau mai demult la ofertă într-un magazin alimentar din Brașov. Puțin pătate pe alocuri, dar oricum pui prosopul peste. Și oricum am stat și mai rău la viața mea.
Cum mă uitam la ce șezlonguri să alegem, am fost abordați de o doamnă cu o borsetă prinsă de mijloc și un carnețel în mână.
În alte condiții aș fi băgat mâna în foc că e Floricica Dansatoarea. Am avut totuși un moment în care așteptam să ne zică ceva în română. N-a fost să fie. Ne-a zis în engleză că șezlongurile sunt fri, dar că trebuie să consumăm fiecare de 15 euro.
V-aș mai povesti, dar chiar acum îmi aduce Floricica o bere rece cu lămâie și fără alcool, d-aia de beau fătălăii", a scris Marian Godină pe Facebook.
"Mi-a luat Floricica six iuros pe o bere fara alcol la 330, nu-i șmecherie nici aici", a adăugat Godină într-un comentariu.