În tinereţea sa, acesta frecventa foarte des şi sălile de scrimă. În viaţa sa a avut cinci dueluri, cel mai cunoscut fiind cel din 1882 cu Ioan Stavri-Brătianu, preşedintele Tribunalului Comercial.

Duiliu Zamfirescu era, conform standardelor din epoca în care a trăit, un bărbat extrem de elegant, fapt pentru care doamnele din înalta societate roiau în jurul său.

Fiu de arendaş şi nepot de negustor de cherestea, Duiliu Zamfirescu s-a născut în anul 1858 la Plăineşti, lângă Dumbrăveni, în judeţul Vrancea şi a urmat şcoala la Focşani. Ulterior, a urmat Facultatea de Drept, obţinând licenţa în 1880.

Mama sa, sultana Mincu, era sora arhitectului Ion Mincu şi a fost cea care şi-a pus amprenta asupra educaţiei sale şi a celor opt copii pe care i-a crescut.

Duiliu Zamfirescu şi-a început cariera ca magistrat, apoi a fost avocat şi redactor la ziarul „România liberă”. A fost la vremea sa unul dintre cei mai importanţi cronicari ai vieţii mondene din Bucureşti, postură care i-a atras şi un renume de curtezan.

Dispunând de capital, moşia sa de la Faraoanele fiind celebră în epocă, autorul romanelor din Ciclul Comăneştenilor a fost în tinereţea sa un bărbat cuceritor, extrem de elegant, tot timpul în pas cu moda, fapt pentru care damele din înalta societate îl priveau cu interes.

“Avantajat de aspectul fizic îngrijit, manifestând o afectare studiată cu perseverenţa unui dandy, Duiliu se abătea, după ce ieşea de la redacţie, la restaurantul Iordache, aflat pe strada Covaci, unde lua masa. Apariţiile lui, cu capul acoperit de o pălărie înaltă, cu panglica lată şi cu bordurile a la 1830, de o strălucire impecabilă, atrăgeau fără îndoială privirile clienţilor, în special ale clientelor”, îl descrie Corneliu Şenchea pe marele scriitor în cartea "Bucureşti, Mon Amour".

S-a iubit cu o celebră interpretă de operă

Prima aventură amoroasă despre care se ştie este cea cu Eliza Ioanid, fiica unei foarte înstărite familii din Hârşova, care a fost forţată de familie să-l abandoneze pe Duiliu Zamfirescu pentru un alt tânăr bogat. Eliza a murit peste puţin timp, răpusă de o tuberculoză.

Pe lista aşa-ziselor iubiri ale „craiului” Duiliu Zamfirescu se numără şi o interpretă de operă celebra în epoca, Silvia Montalba, care se spune ar fi încercat să-l ia cu ea în lume pe junele Duiliu, însă acesta a refuzat oferta.

„Frecventa cele mai cunoscute locuri ale lumii bune, de la grădinile Rasca, Union sau Stavri, până la restaurantul Hugues sau cofetăria Fialcovski. Scriitorul era un obişnuit al saloanelor ţinute în strada Căderea Bastiliei (pe atunci Primăverii) de directoarea pensionului de fete, Elena Miller Verghy şi în strada gen. Berthelot (pe atunci, Fântânii), de doamna Zoe Mandrea. Iar răutăcioşii spuneau că Duiliu era prea curtenitor cu amândouă doamnele”, scriu cronicile vremii despre Duiliu Zamfirescu.

În tinereţea sa, acesta frecventa foarte des şi sălile de scrimă. În viaţa sa a avut cinci dueluri, cel mai cunoscut fiind cel din 1882 cu Ioan Stavri-Brătianu, preşedintele Tribunalului Comercial.

După ce a părăsit jurnalistica, Duiliu Zamfirescu a intrat în diplomaţie şi a fost secretar de legaţie la Roma. Acolo s-a căsătorit cu fiica unui senator italian, Henriette Allievi şi a avut doi copii, Henrietta şi Alexandru, născuţi şi crescuţi în Italia.

De cele mai multe ori, atunci când căuta liniştea, se retrăgea la conacul său din Faraoane, unde se cufunda în scris.

A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuţie a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneştenilor , respectiv "Viaţa la ţară", "Tănase Scatiu", "În război", "Îndreptări", "Anna".

S-a stins din viaţă în anul 1922, la mănăstirea Agapia. Scriitorul a fost înmormântat în Cimitirul Sudic din Focşani, acolo unde se află şi cavoul său şi al familiei.