
Aventurile americanului care și-a luat un abonament pe viață la o companie aeriană. „A trăit ca un sultan“
Un american duce o viață de nabab după ce a avut inspirația în anul 1990 să cumpere un abonament la compania aeriană United Airlines.
Tom Stuker, din New Jersey, în vârstă de 69 de ani, a zburat peste 37 de milioane de kilometri și a vizitat peste 100 de țări pe baza abonamentului care l-a costat 290.000 de dolari. Practic, el a zburat în total o distanță de zeci de ori mai mare decât cea parcursă de misiunea spațială Apollo 11 până la Lună și înapoi, informează The Guardian.
În cei 33 de ani de când a cumpărat abonamentul, Stuker a petrecut între „200 și 250 de zile pe an în aer”, exceptând perioada de pandemie, și spune că vrea să continue să zboare cât mai mult.
Pentru că a zburat atât de mult, Tom Stuker profită de toate bonusurile oferite de compania aeriană pentru clienții fideli. „Stuker a trăit ca un sultan pe milele United de atunci – apartamente în hoteluri de lux din toată lumea, săptămâni de croaziere Crystal, mese gourmet de la Perth la Paris”, potrivit Washington Post.
Americanul și-a folosit avantajele ca să îi reamenajeze casa fratelui său și „odată, a plătit cu carduri Walmart cadou în valoare de 50.000 de dolari într-o singură zi”.
Stuker a câștigat și o licitație organizată în scopuri caritabile pentru a apărea într-un episod din serialul Seinfeld, licitând 725.000 de kilometri parcurși în zbor.
Au fost, însă, și momente neplăcute în timpul zborurilor. El a fost martor la moartea a patru persoane care zburau cu același avion ca și el, toate în urma unor atacuri de cord. „I-am cunoscut pe unii din ei. Au murit pur și simplu pe locurile lor. Ultimul tip era la business cu mine, de la Chicago la Narita (Tokyo). L-au acoperit cu o pătură și i-au pus centura la loc.”
Sursa: adevarul.ro