„Avem nevoie de arme chiar acum”/Ucraina confirmă în premieră că trupele sale au stabilit un cap de pod peste Nipru

„Avem nevoie de arme chiar acum”/Ucraina confirmă în premieră că trupele sale au stabilit un cap de pod peste Nipru

Forțele ucrainene și-au asigurat un cap de pod în partea regiunii Herson de pe malul stâng al Niprului, în sudul Ucrainei, a declarat marți, Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters.

Lunetist in regiunea HersonFoto: Virginie Nguyen Hoang / AFP / Profimedia

Declarația lui Andrii Yermak este prima recunoaștere oficială a faptului că trupele ucrainene s-au stabilit pe malul estic al Niprului, în regiunea Herson.

„Împotriva tuturor șanselor, Forțele de Apărare ale Ucrainei au câștigat un punct de sprijin pe malul stâng (estic) al Niprului", a declarat Yermak într-un discurs ținut în fața think-tank-ului Hudson Institute din SUA. Remarcile sale au fost postate și pe site-ul lui Zelenski.

„Pas cu pas, ei demilitarizează Crimeea. Am parcurs 70% din distanță. Iar contraofensiva noastră se dezvoltă", a subliniat oficialul.

Forțele rusești au cucerit regiunea Herson în primele zile ale invaziei lor din 2022 din februarie în Ucraina, dar la sfârșitul anului trecut au abandonat capitala regională, Herson, și malul vestic al Nistrului. De atunci, ele au bombardat Herson și alte orașe de pe noi poziții de pe malul estic.

Trupele ucrainene au obținut mici progrese pe malul estic al Niprului

În timp ce contraofensiva ucraineană, care durează de patru luni, a obținut doar câștiguri graduale, oficialii ucraineni au fost precauți în descrierea activităților forțelor lor pe malul estic.

Un purtător de cuvânt militar a declarat luna aceasta că „nu s-au obținut rezultate rele" pe malul estic în ceea ce privește forțarea trupelor rusești să se repoziționeze. Relatările neoficiale au subliniat progresele ucrainene.

Armata rusă a declarat săptămâna trecută că forțele sale au zădărnicit o încercare ucraineană de a crea un cap de pod pe malul estic și pe insulele din apropiere, ucigând aproximativ 500 de soldați ucraineni. Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent afirmația de pe câmpul de luptă.

Forțele ucrainene au obținut duminică mici progrese pe malul estic (stâng) al Niprului în regiunea Herson, pe fondul operațiunilor terestre în curs de desfășurare, notează Institutul pentru Studiul Războiului.

Imagini geolocalizate publicate duminică arată că forțele ucrainene au făcut mici progrese în Krynky (la 30 km nord-est de orașul Herson și la 2 km de Nipru).

Câțiva bloggeri de război ruși au continuat să afirme că forțele ruse au încercat și nu au reușit să îndepărteze forțele ucrainene din Krynky și că forțele ucrainene desfășoară operațiuni ofensive în apropiere de Poyma (la 10 km sud-est de orașul Herson și la 4 km de râul Nipru), Pishchanivka (la 13 km sud-est de orașul Herson și la 3 km de Nipru) și Pidstepne (la 17 km est de orașul Herson și la 4 km de Nipru).

Presa de stat rusă a dat știri privind mutarea trupelor aflate la est de Nipru, apoi le-au retras
Într-un incident extrem de neobișnuit, luni, două agenții de știri de stat rusești au publicat alerte potrivit cărora Moscova își deplasa trupele către „poziții mai favorabile" la est de râul Nipru, în Ucraina, pentru ca apoi să retragă informația câteva minute mai târziu.

În trecut, Rusia a folosit uneori formulări similare despre mutarea trupelor pe poziții mai avantajoase pentru a descrie retrageri.

În discursul său la Institutul Hudson, Yermak a declarat că singura certitudine este că Rusia nu are intenția de a opri războiul, ci speră „să reziste și să depășească unitatea democrațiilor".

„Avem nevoie de arme chiar acum. Rusia are încă superioritate aeriană", a declarat Yermak. „Încă este capabilă să producă rachete datorită eludării sancțiunilor. Ca să nu mai vorbim de dronele iraniene și de proiectilele de artilerie nord-coreene".


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...