„Avea dureri groaznice, iar chirurgul i-a spus că se alintă“/Drama studentei la Medicină, moartă la Spitalul de Urgenţă Galaţi, după diagnostice greşite

„Avea dureri groaznice, iar chirurgul i-a spus că se alintă“/Drama studentei la Medicină, moartă la Spitalul de Urgenţă Galaţi, după diagnostice greşite

Tragedie la Spitalul Judeţean Galaţi: o tânără de 21 de ani, studentă în anul trei la Facultatea de Medicină a murit, iar mama acesteia acuză o serie de nereguli, printre care neglijenţă şi erori medicale. Aceasta spune că a ajuns de patru ori la urgenţe, unde de două ori i s-au pus diagnostice greşite, relatează Adevărul.ro .

Mihaela Anghele, o tânără de de 21 de ani, studentă la Facultatea de Medicină, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Galaţi cu dureri mari de spate, în zona lombară. Acolo, i s-au pus două diagnostice greşite, fiind trimisă acasă de două ori de cadrele medicale. Mama fetei povesteşte calvarul prin care aceasta a trecut.

„Fata mea a acuzat nişte dureri de spate şi pe 28 octombrie, într-un puseu de durere a ajuns la Urgenţe cu salvarea. Am aşteptat şase ore până să i se pună un diagnostic. I s-a spus că are lombosciatică, fără ca medicul să se apropie de ea. Un diagnostic greşit. Ne-au trimis acasă cu tratament, însă durerile nu s-au oprit. Vineri, fata mi-a spus: <Mami, mami, mă doare>. Sâmbătă dimineaţă , pe la ora 10.00, am venit din nou la urgenţe. O asistentă de acolo ne-a spus: Au chemat iar doctorul, acelaşi diagnostic, tot aşa, pus de la distanţă: lombosciatică. I s-a dat Indomentacin şi o trimitere către RMN.”, povesteşte Carmen Anghele, mama victimei.

Mama: Avea dureri groaznice, iar chirurgul i-a spus că se alintă

Împreună cu mama, tânără a plecat din nou acasă. Din păcate, starea de sănătate i s-a agravat. Sâmbătă dimineaţa, mergând la baie a descoperit o umflătură, un abces perianal. A mers la urgenţe din nou. Într-un final, o doctoriţă a realizat greşeala făcută de colegii ei: „Chemaţi repede chirurgul pentru că fata asta o să moară”.

„De acolo a început calvarul. A chemat un medic chirurg, care nu s-a purtat foarte profesional cu ea, după părerea mea. Ea avea dureri groaznice şi i-a spus fetei că se alintă. M-a dat afară din cabinet. Ea având dureri mari, nu a putut sta la consult. S-a supărat, a aruncat mănuşile. Eu i-am zis să-i dea un un calmant, poate o ajută... şi atunci a început să ţipe la mine: <Vă uitaţi ce este în spatele spitalului, câte cazuri de COVID avem? Vorbiţi cu Raed Arafat să vă angajeze oameni>. Apoi, i-a spus fetei: dacă nu te operez, o să mori. Ea, când a auzit aşa ceva, s-a speriat, a căzut pe o băncuţă de lângă ea, s-a învineţit la gură şi-mi spunea: Mami, mami, nu mă lăsă!. Atunci, eu am luat-o acasă, pentru că mi-a fost milă de ea şi pentru că nu a vrut să mai rămână. Duminică, la ora 4.00, m-am întors cu ea... Voma şi făcea temperatură”, povesteşte îndurerată mama fetei.
Mama: „Am cerut un termometru asistentelor. Ca să nu le mai deranjez, au tras un paravan”
Ajunsă din nou la spital, au fost nevoite să aştepte o zi întreagă rezultatul testului PCR. Mama spune că fata avea dureri cumplite, frisoane şi temperatură mare, însă cu toate acestea nimeni nu a venit să-i aducă o pătură.

„Am aşteptat ore în şir rezultatul la testul PCR. Fata avea frisoane, am cerut o pătură, nu mi-au adus nimic. M-am dezbrăcat de haine, am pus hainele peste ea, m-am pus şi eu peste ea să o încălzesc. L-am rugat pe soţ să aducă o pătură din maşină, să o încălzim. Am cerut un termometru asistentelor. Mi-au spus că o să-mi aducă, dar nu au mai venit. Ca să nu le mai deranjez, au tras un paravan.”, spune mama fetei.

Femeia a povestit că fata avea rezultate relativ bune la analizele făcute înainte de operaţie. Însă, rezultatele au fost dezastruoase după intervenţia chirurgicală, fiind descoperite mai multe bacterii. A cerut inclusiv transferul la alt spital, dar a fost refuzată motivul fiind că pacienta nu este transportabilă. Pe 14 noiembrie, după zile întregi de suferinţă, Mihaela a murit.

„Luni dimineaţă m-au sunat şi mi-au spus că fata este în stare foarte critică şi nu ştiu dacă scapă cu viaţă. Mi-au spus că e nevoie de o altă operaţie abdominală. Mi-am dat acordul, au operat-o. A ieşit din operaţie, dar mi-au spus că este în stare gravă şi nu se ştie dacă rezistă. Vineri am fost la domnul doctor, care mi-a spus că nici în ziua de astăzi noi nu ştie cu exactitate diagnosticul fetiţei. Duminică la ora 11.00, analizele ei erau bune, iar după operaţie analizele era dezastruoase… iar a doua zi au început să-i apară Ecoli şi Klebsiell, care ştiu că este infecţie intraspitalicească, i-au cedat organele, au intubat-o. Am cerut transfer de foarte multe ori, mi-au spus că este netransportabilă, că dânşii nu semnează, mi-au spus să o iau eu pe semnătură…, dar vă daţi seama eu ca mamă... Mi-a fost teamă”, spune Carmen Anghele.

Îndurerată, familia fetei a făcut plângere la spital şi vrea să se adreseze Parchetului pentru stabilirea vinovaţilor. „Vreau să plătească cei care au greşit, fetiţa mea nu o mai aduce nimeni înapoi…dar nu vreau să nu mai păţească nimeni ce a păţit ea. Vii la urgenţe, ţi se dau două diagnostice greşite, de abia a patra oară se sesizează cineva şi o internează”, spune mama fetei.

Conducerea Spitalului Judeţean Galaţi a început o anchetă, în urma plângerii depuse de familia Mihaelei. „Pacienta a fost internată în spitalul nostru, unde a beneficiat de toate îngrijirile medicale şi investigaţiile necesare. Aceste îngrijiri au fost adaptate în permanenţă la modificările clinico biologice şi imagistice apărute pe durata spitalizării. Din păcate, evoluţia a fost nefavorabilă. Pe toată durata internării s-a ţinut legătura cu mama pacientei şi, în momentul de faţă, ne pare nespus de rău de pierdere suferită. Sesizare care a fost depusă în cursul dimineţii urmează să fie analizată, rezultatul urmând a fi transmis mamei pacientei”, a declarat Violeta Şapira, reprezentantul Spitalului Judeţean.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”