Autostrada Sibiu-Pitești: A fost scos la licitație primul tronson peste Carpați. Pe secțiunea Cornetu -Tigveni va fi construit și un tunel de 1,7 km
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat miercuri licitația pentru proiectarea și construcția secțiunii 3 a Autostrăzii Sibiu-Pitești. Este vorba despre porțiunea de 37,4 kilometri cuprinsă între Cornetu și Tigveni. Valoarea lucrărillor este estimată la 5,3 – 5,8 miliarde de lei, scrie G4Media .
Licitația va avea o etapă de preselecție a constructorilor, ofertele lor fiind așteptate până pe 10 noiembrie, potrivit anunțului publicat în sistemul electronic de achiziții publice.
CNAIR vrea ca proiectarea și construcția efectivă a acestui tronson de autostradă să nu dureze mai mult de 73 de luni (14 luni perioada de proiectare și 59 luni perioada de execuție). Cu alte cuvinte, vrea ca tronsonul de 37 de kilometri să fie gata după circa 6 ani de la începerea lucrărilor.
Potrivit anunțului publicat în SICAP, drumarii care se vor angaja să termine autostrada mai repede vor primi puncte în plus, la fel și cei care vor garanta lucrările făcute pentru o perioadă mai mare de 5 ani, durata minimă cerută de CNAIR.
Alături de secțiunea 2, acest lot este unul dintre cele mai dificile din autostrada Sibiu-Pitești, deoarece va fi construit în zonă de munte. Pe acest tronson va trebui realizat și un tunel cu o lungime de 1,7 kilometri în zona Poiana. Va fi cel mai lung tunel de pe întreaga autostradă Sibiu-Pitești.
Cornetu-Tigveni, la fel ca și secțiunile Boița-Cornetu și Tigveni-Curtea de Argeș, va fi construit având la bază documentația și traseul stabilit de IPTANA în 2008.
Autostrada Sibiu-Piteşti va avea o lungime de circa 122 kilometri şi este împărţită în cinci loturi:
– lotul 1: Sibiu-Boița
– lotul 2: Boița-Cornetu
– lotul 3: Cornetu-Tigveni
– lotul 4: Tigveni-Curtea de Argeș
– lotul 5: Curtea de Argeș-Pitești
Din cele cinci loturi ale autoatrăzii Sibiu-Pitești, se lucrează în prezent doar pe segmentul dintre Sibiu și Boița, iar la primăvară ar putea începe lucrările și pe tronsonul Pitești-Curtea de Argeș. Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, deși a fost scoasă la licitație anul trecut în martie, nu are încă un constructor.