Autorul atacului terorist comis în weekend în Franţa este un sudanez care a acţionat singur

Autorul atacului terorist comis în weekend în Franţa este un sudanez care a acţionat singur

Teroristul care a ucis sâmbătă două persoane şi a rănit alte cinci într-un atac cu cuţitul în localitatea Romans-sur-Isere din sud-estul Franţei este un sudanez care a acţionat singur, a anunţat Procuratura Antiteroristă franceză, relatează agenţia EFE.

Autorul atacului, identificat de presă drept Abdallah Ahmed-Osman, în vârstă de 33 de ani, este refugiat în Franţa din anul 2017. El va fi prezentat miercuri în faţa unui judecător de instrucţie în vederea inculpării.

Autorităţile au reconstituit desfăşurarea atacului, care a durat timp de circa 15 minute într-un perimetru de 300-400 de metri în centrul oraşului Romans-sur-Isere, unde suspectul a atacat cu cuţitul mai multe persoane în interiorul depozitului companiei unde lucra, apoi într-o măcelărie şi în plină stradă .

Iniţial a folosit un cuţit propriu, apoi un altul pe care l-a luat din măcelărie şi şi-a înjunghiat victimele în torace, abdomen şi spate. Un bărbat în vârstă de 55 de ani şi altul în vârstă de 44 de ani au murit, alţi cinci fiind răniţi.

Ministerul Public francez menţionează că în urma primelor cercetări rezultă că sudanezul a acţionat fără să fi primit ordine de la vreo grupare teroristă. Alţi doi bărbaţi din anturajul său arestaţi după atac au fost puşi în libertate fără acuzaţii.

Acest atac survine în timp ce în Franţa sunt în vigoare măsuri stricte de izolare din cauza pandemiei de coronavirus care până în prezent a provocat peste 10.000 de decese în această ţară. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…