Autoritățile vor să listeze 10% din Hidroelectrica, într-o primă fază; se așteaptă concluziile consorțiului de listare

Autoritățile vor să listeze 10% din Hidroelectrica, într-o primă fază; se așteaptă concluziile consorțiului de listare

Autoritățile vor să listeze 10% din Hidroelectrica într-o primă fază, iar apoi încă 5%, dar pentru a se demara procesul sunt așteptate concluziile consorțiului de listare, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Toma Petcu, într-o conferință de presă.

 "Vom adopta cât de curând o Hotărâre de Guvern prin care vom modifica un singur lucru: procentul de listare. Nu vom modifica metoda, se va modifica doar procentul de listare, în sensul că de la 15%, cât dorește să listeze statul român, dorim doar 10%, pentru a vedea cum funcționează în piață, cum se manifestă în piață Hidroelectrica ca și companie listată și să avem posibilitatea la un moment ales de stat să se listeze restul de 5%, pentru a maximiza banii care se iau din această listare. Banii de pe listare vor intra în companie și ne dorim ca aceste sume să fie folosite doar pe dezvoltare. Ne interesează să vedem dacă putem să dezvoltăm noi capacități. Ne interesează dezvoltarea pe termen lung", a spus Petcu.

El a precizat că se așteaptă, în acest moment, concluziile consorțiului de listare ca să poată fi demarat IPO-ul.

"Actualul consiliu de supraveghere este provizoriu. Noi am realizat caietele de sarcini și urmează săptămâna viitoare să le urcăm pe SEAP pentru achiziția unei companii de recrutare ca să putem să alegem reprezentanții în Consiliile de Administrație", a subliniat ministrul Energiei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!