Autorităţile turce arestează şapte presupuşi spioni ai serviciului israelian de informaţii Mossad

Autorităţile turce arestează şapte presupuşi spioni ai serviciului israelian de informaţii Mossad

Șapte persoane au fost arestate vineri de oamenii legii din Turcia. Acestea sunt acuzate că au vândut informații serviciului secret israelian Mossad, informează agenția Anadolu, preluată de dpa.

Ankara se teme că israelienii recrutează agenţi pe teritoriul turc. FOTO Shutterstock (Arhivă)

Ankara se teme că israelienii recrutează agenţi pe teritoriul turc. FOTO Shutterstock (Arhivă)

Cotidianul american Wall Street Journal scrisese deja că serviciile de informaţii israeliene se pregătesc să localizeze şi să ucidă lideri ai grupării islamiste palestiniene Hamas, peste tot în lume, când se va încheia războiul din Gaza, scrie Agerpres.

Turcia a avertizat Israelul că vor exista „consecinţe serioase" dacă membrii Hamas sunt urmăriţi pe teritoriul turc.

Unităţi antiteroriste şi de informaţii turce au efectuat razii la Istanbul şi în provincia Izmir din vest, de la Marea Egee, pe baza unui mandat de arestare emis de procuratura din Istanbul.

Alţi doi suspecţi fuseseră arestaţi în cadrul aceleiaşi anchete .

Presupuşii spioni sunt acuzaţi că au efectuat recunoaşteri ale unor posibile ţinte ale Mossad din Turcia, cu ajutorul unor detectivi particulari. Potrivit Anadolu, că ei au vândut serviciului israelian imagini, date de urmărire şi alte informaţii.

Turcia şi-a intensificat recent operaţiunile împotriva celor bănuiţi că sunt agenţi ai Mossad, remarcă dpa. Anadolu a transmis că poliţia turcă a arestat în ianuarie alţi 34 de suspecţi de „spionaj politic sau militar".

Ankara se teme că israelienii recrutează agenţi pe teritoriul turc, pentru a ataca cetăţeni străini, apreciază dpa. În presă au apărut materiale conform cărora în Turcia se află militanţi Hamas. Ankara menţine legături cu această organizaţie; preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, musulman conservator, refuză să se alinieze poziţiei Statelor Unite şi a unor ţări europene şi să îi numească pe membrii Hamas terorişti.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri