Autoritățile germane vor crea un registru pentru a exclude companiile corupte de la contractele publice

Autoritățile germane vor crea un registru pentru a exclude companiile corupte de la contractele publice

Consiliul de miniștri din Germania a aprobat miercuri un proiect de lege care are în vedere crearea unui registru care să împiedice companiile care au încălcat legile să obțină contracte publice, transmite EFE.

'Munca onestă trebuie să fie recompensată. În schimb, companiile care dau mită, fac evaziune, nu plătesc salariul minim sau finanțează terorismul nu trebuie să obțină profit de pe urma banului public', a declarat ministrul economiei, Brigitte Zypries, citată într-un comunicat de presă.

În Germania, legislația actuală interzicea deja acordarea de contracte publice companiilor care au încărcat legea, dar până acum era dificil să se demonstreze posibilele delicte ale unei companii comise în trecut.

Potrivit lui Zypries, noul registru va înlătura această dificultate odată cu crearea unei bănci de date centralizate care va include toate condamnările sau amenzile primite de companii pentru mită, finanțarea terorismului, spălare de bani, înșelarea statului sau a sistemului de asistență socială și a legii privind salariul minim pe economie.

În funcție de gravitatea delictului, datele vor fi menținute în registru pentru o perioadă cuprinsă între trei și cinci ani.

Parchetele și alte organisme vor fi obligate să transmită electronic aceste informații către registrul central.

În cazul în care o entitate publică, de la nivel municipal și până la nivel federal, va organiza o licitație, în funcție de valoare, această entitate publică va fi obligată să consulte respectivul registru. Companiile private pot solicita să fie șterse din registru, dar pentru aceasta vor trebui să demonstreze că au luat măsuri pentru ca încălcările legii să nu se mai repete.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…