Autoritățile din România au eliberat cărți de identitate pentru 105.000 autovehicule ale grupului Volkswagen

Autoritățile din România au eliberat cărți de identitate pentru 105.000 autovehicule ale grupului Volkswagen

Autoritățile din România au eliberat cărți de identitate pentru 105.000 autovehicule ale grupului Volkswagen, din care 56.000 noi la data înmatriculării și 49.000 second-hand, iar pe stoc, la dealerii grupului se află circa 300 de autovehicule ce nu vor mai putea fi vândute până la rezolvarea problemelor, a declarat joi, ministrul Transporturilor, Iulian Matache.

'Pentru a elimina presupunerile privind numărul de astfel de autovehicule ce au fost înmatriculate în România, pot să vă spun că au fost eliberate cărți de identitate pentru un număr de 105.000 autovehicule, din care 56.000 au fost noi la data înmatriculării, iar 49.000 aveau la momentul înmatriculării statutul de vehicul utilizat, adică autovehicul second-hand. De asemenea, se află pe stoc, nevândute, la dealerii din Grupul Volkswagen, un număr de circa 300 autoturisme pentru care nu vor mai fi eliberate cărți de identitate până la rezolvarea problemelor. Aceste autovehicule nu vor mai putea fi vândute', a spus Matache.

Potrivit acestuia, cele 105.000 de mașini sunt autovehicule din Grupul Wolkswagen, respectiv Seat, Skoda, Audi și Wolkswagen, dotate cu motoare 1.6, 1.2 și 2.0 cu norma de poluare EURO 5 Diesel.

Șeful de la Transporturi a precizat că joi a avut loc prima întâlnire a grupului mixt de lucru pe tema scandalului în care este implicat producătorul german Volkswagen și au fost analizate implicațiile rezultate din folosirea de către Grup a unor dispozitive sau tehnici de manipulare pe anumite modele de autoturisme EURO 5 cu motoare Diesel.

''Am solicitat reprezentantului din România al Grupului Volkswagen comunicarea imediată a listei complete a numerelor de identificare pentru autovehiculele care au folosit dispozitive sau tehnici de manipulare, vehicule noi EURO 5 Diesel, echipate cu motoare din familia EA 189. Termenul a fost data de 1 octombrie. Este vorba despre autovehiculele Grupului Volkswagen, respectiv Volkswagen, Audi, Skoda și Seat. De asemenea, în Germania, a fost stabilită data de 7 octombrie 2015 ca dată de transmitere de către Grupul Volkswagen a planului de măsuri și a calendarului de implementare pentru remedierea neconformităților acestor autoturisme, sens în care am solicitat Ministerului Transporturilor din Germania să ne comunice aceste informații de îndată ce ajung în posesia lor. După primirea calendarului și a planului de măsuri, Registrul Auto Român va comunica reprezentantului din România al Grupului Volkswagen toate datele pentru autovehiculele înmatriculate cu statut de autovehicul utilizat pentru a fi rechemate și acestea, alături de cele noi, la rețeaua de service din România a Grupului", a explicat Matache.

De asemenea, RAR va urmări implementarea corespunzătoare a calendarului de remediere, a subliniat el.

În cazul în care modelele Volkswagen vor fi rechemate în service, cheltuielile vor fi suportate de producător. Un proprietar al uneia dintre mărcile Audi, Volkswagen, Skoda sau Seat poate afla dacă autoturismul său este echipat cu softul care păcălește testele antipoluare adresându-se dealer-ului auto de la care a achiziționat modelul.

Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forțat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche, una dintre cele 12 mărci care aparțin Volkswagen. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!