Autoritatea Aeronautică Civilă Română a prezentat noua aeronavă de tip Beechcraft Super King Air 350

Autoritatea Aeronautică Civilă Română a prezentat noua aeronavă de tip Beechcraft Super King Air 350

Noua aeronavă de tip Beechcraft Super King Air 350, unică în Europa prin faptul că verifică şi calibrează sistemele de radionavigaţie pentru aterizare şi ruta, precum şi procedurile de zbor ale aeroporturilor civile şi militare, a fost prezentată, luni, de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), în cadrul unei ceremonii oficiale organizate pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii, transmis AGERPRES, cu ajutorul acestei aeronave se va asigura îndeplinirea atribuţiilor AACR în domeniul verificărilor din zbor, pentru următorii 20 - 30 de ani.

Avionul Beechcraft Super King Air, cu toate dotările, costă aproape 12 milioane de euro şi a fost achiziţionat în baza unei licitaţii câştigată de Beechcraft Berlin Aviation GMBH. Aeronava este destinată măsurării unor parametri sensibili ai mijloacelor de navigaţie aeriană dispuse pe aeroporturile civile şi militare, precum şi pe rutele care tranzitează spaţiul aerian al României.

"În trecut, calibrarea şi verificarea sistemelor de radionavigaţie ale aeroporturilor au fost îndeplinite cu ajutorul unei aeronave Beechcraft King Air 350. Cu aceasta au fost efectuate până în anul 2019 în misiuni de verificări peste 11.400 ore de zbor efectiv şi 5.240 aterizări din zbor. Fosta aeronavă de calibrare atinsese un grad mare de uzură şi obsolescenţa făcând imposibilă validarea unor proceduri de zbor, restricţionarea operării în spaţiul RVSM", notează reprezentanţii AACR.

În toamna anului 2020 aeronava a fost amplasată pe Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu Bucureşti - Băneasa, unde s-a desfăşurat şi procesul de predare - primire şi trecerea aeronavei în proprietatea Autorităţii Aeronautice Civile Române.

Aeronava are o greutate maximă la decolare de 6,8 tone şi o rază maximă de acţiune de aproximativ 3.300 km, echipată cu un Sistem Automat de Verificări din Zbor (AFIS) UNIFIS 3000, care permite supravegherea şi verificarea din zbor cu înaltă precizie a mijloacelor de navigaţie aeriană, utilizând cele mai noi tehnici hardware şi software.

"Întrucât Statele Unite şi România lucrează îndeaproape în proiecte precum acesta care constă într-un avion mic, dar critic, până la centrala nucleară de la Cernavodă, de la lupta împotriva criminalităţii transnaţionale şi a traficului de persoane până la cele mai noi sisteme militare pentru a asigura integritatea teritorială, misiunea mea ca ambasador al Statelor Unite în România a fost de a întări legăturile dintre ţările noastre. Valorile noastre comune ale democraţiei, fair-play-ului, întreprinderii libere şi valoarea antreprenoriatului şi a întreprinderilor mici ne fac parteneri şi prieteni naturali", a declarat Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA în România, prezent la eveniment.

La rândul său, Armand Petrescu, directorul general al AACR a afirmat că, prin noua achiziţie, "cooperarea în domeniul civil militar capătă o nouă dimensiune şi poziţionează ţara noastră într-un jucător cu valenţe strategice atât regionale, cât şi europene".

În prezent, aeronava Beechcraft Super King Air - 350 este înregistrată cu indicativul YR-CAA în evidenţele AACR, este pe deplin operaţională şi a început activitatea de verificare din zbor a mijloacelor de navigaţie aeriană dispuse pe aeroporturile civile şi militare din România.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română este constituită, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu modificările şi completările ulterioare, ca regie autonomă de interes public naţional, pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, având ca obiect de activitate exercitarea, în condiţiile prevăzute de Codul Aerian al României, a funcţiei de supervizare a siguranţei zborurilor în aviaţia civilă la nivel naţional, cât şi exercitarea competenţelor delegate în domeniul securităţii aviaţiei civile, conform cadrului legislativ în vigoare.

Începând cu anul 1999, obligaţiile şi responsabilităţile legale, privitoare la verificarea din zbor/calibrarea echipamentelor de navigaţie aeriană, aferente atât celor 16 aeroporturi civile, cât şi a trei aeroporturi militare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri