Auto: Formula 1 plănuieşte un calendar cu 24 de curse în următorii ani

Auto: Formula 1 plănuieşte un calendar cu 24 de curse în următorii ani

Formula 1 plănuieşte să mărească numărul curselor dintr-un sezon la 24 în viitorul apropiat, cu un anumit sistem de rotaţie a circuitelor, a anunţat directorul executiv al F1, Chase Carey, citat de Reuters.

Calendarul din 2021 va cuprinde un număr record de 23 curse, în funcţie şi de evoluţia pandemiei de coronavirus, care a forţat organizatorii să revizuiască în acest an programul şi să limiteze cursele doar în Europa şi Orientul Mijlociu.

Carey îşi va preda prerogativele în ianuarie italianului Stefano Domenicali, fostul boss al echipei Ferrari, şi va prelua funcţia de preşedinte de onoare al grupului Liberty Media, actualul patron al Formulei 1.

''Ne aşteptăm la un calendar de 24 curse în următorii câţiva ani şi probabil vom apela la sistemul rotaţiei la anumite curse, aşa încât să putem găzdui câţiva parteneri noi. Dar va fi ceva limitat, pentru că parteneriatele pe termen lung continuă să fie prioritatea noastră'', a declarat Carey la o întâlnire cu potenţiali investitori.

Din cauza noului coronavirus, Formula 1 a avut două curse noi în acest an, pe circuitul lusitan Algarve şi pe cel italian de la Mugello, în timp ce circuitele de la Nurburgring (Germania), Imola (Italia) şi Istanbul Park (Turcia) au revenit în program după ani de absenţă. Aceste curse noi au luat locul celor iniţial programate şi care au trebuit anulate, astfel că sezonul actual va cuprinde doar 17 Grand Prix-uri.

Se va înregistra şi o premieră în sezonul Formulei 1 de anul viitor, cu o cursă în Arabia Saudită, ce se va desfăşura în nocturnă la Jeddah.

Formula 1 nu a avut niciodată mai mult de 21 curse într-un sezon, iar extinderea calendarului a provocat îngrijorare privind suprasolicitatea celor din staff-ul echipelor.

Carey susţine că audienţa Formulei 1 a crescut uşor în ultimul an, în pofida dominaţiei categorice a echipei Mercedes, care şi-a asigurat al şaptelea titlu mondial, şi a evoluţiei mediocre a scuderiei Ferrari. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”