Auto: Doi ani de la accidentul multiplului campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher
Marți, 29 decembrie, s-au împlinit exact doi ani de la gravul accident de schi suferit de fostul pilot german Michael Schumacher, care i-a schimbat total viața multiplului campion mondial de Formula 1.
Schumacher, în vârstă de 46 ani, s-a lovit cu capul de o stâncă, după ce s-a aventurat într-o zonă din afara pistei, în stațiunea Meribel din Alpii francezi. În urma loviturii, extrem de puternice, casca de protecție pe care o purta s-a rupt în două. Ancheta deschisă de poliția franceză pentru stabilirea cauzelor accidentului a fost ulterior clasată.
Imediat după accident, fostul campion a fost transportat la un spital din Grenoble (Franța), fiind plasat în comă indusă și supus la trei intervenții chirurgicale. El a rămas în comă timp de mai multe luni, fiind mutat ulterior într-o clinică din Lausanne, în iunie 2014, iar apoi la locuința sa din Elveția, câteva luni mai târziu, unde își continuă recuperarea și în prezent.
Unul dintre medicii care s-a ocupat de cazul său, profesorul Jean-Francois Payen, declara în octombrie 2014 că Schumacher va avea nevoie de mult timp pentru a se reface. "Ca și în cazul altor pacienți, există o scară de timp, care poate merge de la 1 an la 3 ani. Va fi, deci, nevoie de răbdare", a afirmat Payen.
Informațiile despre starea sănătății sale au fost foarte puține în toată această perioadă, însă în presa internațională au circulat numeroase zvonuri, ultimul dintre acestea fiind lansat de publicația germană Bunte. ''Michael este foarte slăbit, însă poate merge, cu ajutorul medicului său. A reușit să facă câțiva pași și-și poate ridica brațul'', a precizat Bunte, citând o sursă anonimă.
Informația fost contrazisă ulterior de purtătoarea de cuvânt a fostului pilot, care a precizat că "afirmațiile revistei nu corespund faptelor. Aceste speculații sunt iresponsabile: având în vedere gravitatea rănilor lui Michael Schumacher, protejarea vieții sale private este foarte importantă''.
Un lucru este sigur: convalescența fostului campion de Formula 1 este foarte costisitoare, apropiații săi cheltuind aproximativ 500.000 de euro pe lună pentru tratament său, de care se ocupă o echipă compusă din 15 persoane, la domiciliul familiei Schumacher din Gland.
AGERPRES