Auto - F1: Fernando Alonso va concura pentru Renault începând din 2021, anunţă BBC

Auto - F1: Fernando Alonso va concura pentru Renault începând din 2021, anunţă BBC

Pilotul spaniol Fernando Alonso, dublu campion mondial de Formula 1, va reveni în cea mai importantă competiţie automobilistică din lume în 2021, după ce a semnat un contract cu constructorul francez Renault, anunţă BBC.

Alonso, în vârstă de 38 ani, va concura astfel din nou în Formula 1, pe care a părăsit-o la finele lui 2018, după patru sezoane fără glorie la McLaren.

Campion al lumii în 2005 şi 2006 cu Renault, înainte de a se angaja pentru prima oară la McLaren (2007), pilotul spaniol a revenit ulterior la echipa franceză (2008-2009), după care a petrecut cinci sezoane la Ferrari (2010-2015), fără să reuşească să mai câştige un nou titlu.

Renault se află în căutarea unui înlocuitor pentru australianul Daniel Ricciardo, care se va alătura din sezonul viitor echipei McLaren, unde îl aşteaptă un contract "pe mai mulţi ani".

Site-ul de specialitate Motorsport.com anunţă la rândul său că Fernando Alonso va reveni sub culorile echipei Renault, în baza unui acord pe doi ani, valabil pentru sezoanele 2021 şi 2022.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda