Austria amintește că deschiderea spaţiului maritim şi aerian pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen
Austria a reamintit că deschiderea spaţiului maritim şi aerian european pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen şi nu a prezentat un calendar de implementare.
„Schengen Air înseamnă că pasagerii care vin din România şi Bulgaria nu vor mai fi supuşi unui alt control al paşapoartelor decât cel al companiei aeriene la poarta de îmbarcare”, a explicat pentru AFP Ministerul de Interne din Austria, potrivit Agerpres.
Totodată, este reiterat faptul că „în prezent nu există negocieri privind aderarea” propriu-zisă şi, prin urmare, „nu există o dată" pentru punerea în practică, a precizat ministerul.
Condiţiile puse de Viena pentru "Schengen Air" sunt creşterea operaţiunilor Frontex în Bulgaria şi bani de la Comisia UE pentru o protecţie solidă a frontierelor externe.
Potrivit sursei citate, ministerul de Interne de la Viena, Gerhard Karner, a precizat pentru agenţia austriacă de presă APA că solicită, de asemenea, sporirea controalelor la frontierele terestre şi ca solicitanţii de azil, în special din Afganistan şi Siria, să fie preluaţi de România şi Bulgaria.
Precizările Austriei vin după un anunț privind obținerea unui acord pentru aderarea parțială a celor două state la Schengen, la nivel maritim şi aerian, problema frontierelor terestre rămânând în discuții.
Pact pentru aderarea parțială a României și Bulgariei
Din martie 2024, ar urma să fie eliminate controalele la frontieră pentru România și Bulgaria în traficul aerian și maritim, iar România insistă acum asupra unui calendar pentru deschiderea frontierelor terestre, însă publicația austriacă profil.at prezintă o ezitare a ministerului de Interne de la Viena în privința acordului.
La acest acord s-a ajuns pe 23 decembrie între ministerele de interne de la Viena, Sofia și București. Astăzi, 28 decembrie urmând să aibă loc discuții, astfel încât acordul să poată fi încorporat legal în deciziile Comitetului Reprezentanților Permanenți (COREPER).
Decizia a fost luată la nivelul Consiliul Uniunii Europene după mai multe săptămâni de negocieri între statele implicate, respectiv România, Bulgaria și Austria. Un vot care va confirma înțelegerea urmează să fie dat peste două zile, în Comitetul Reprezentanților Permanenți la Uniunea Europeană, format din șefii misiunilor diplomatice la Bruxelles.
Sursa: adevarul.ro