Australia/incendii: Trei persoane, puse sub acuzare în statul New South Wales

Australia/incendii: Trei persoane, puse sub acuzare în statul New South Wales

Trei persoane au fost puse sub acuzare pentru că ar fi aprins focul în weekend în statul australian New South Wales, cel mai afectat de incendiile de vegetaţie din Australia, transmite luni DPA.

Statele din sudul şi estul Australiei se confruntă de câteva luni cu incendii de vegetaţie care au produs pagube grave. Autorităţile au declarat că o serie de incendii au fost pornite de piromani, unii dintre ei având doar 16 ani.

În două incidente înregistrate sâmbătă şi duminică în localităţile Cooma şi Tarro a fost vorba despre încercări de a aprinde focul în loc deschis pentru a găti.

Focul a fost stins de membri ai Serviciului rural de pompieri. Cei trei acuzaţi vor compărea în faţa instanţei în termen de 90 de zile.

Cel puţin 60 de case au fost distruse de flăcări sâmbătă în statul New South Wales.

Începând din luna noiembrie, poliţia din acest stat australian a pus sub acuzare 183 de persoane pentru 205 de infracţiuni legate de incendiile de vegetaţie, printre care 24 de oameni acuzaţi de pornirea intenţionată a unui incendiu de vegetaţie.

O persoană care aprinde focul în timpul unei interdicţii totale în spaţii deschise în Australia poate primi o pedeapsă de până la un an de închisoare şi/sau o amendă de 5.500 dolari australieni (3.800 dolari SUA).

Pe de altă parte, premierul australian Scott Morrison a anunţat că guvernul de la Canberra va aloca suplimentar 2 miliarde de dolari australieni (1,39 miliarde dolari SUA) în următorii doi ani pentru a contribui la eforturile de reconstrucţie după incendiile devastatoare din ultimele luni.

Într-o conferinţă de presă, Morrison a spus că executivul australian va plăti ''oricât costă'' pentru reconstrucţia post-incendii.

Astfel, 500 de milioane de dolari australieni (347,5 de milioane de dolari SUA) vor fi alocaţi pentru anul fiscal care se încheie în iunie 2020, 1 miliard de dolari australieni (695 de milioane dolari SUA) pentru 2020/2021 şi alte 500 de milioane de dolari australieni pentru 2021/2022. Dacă vor fi necesare alte fonduri suplimentare, ele vor fi furnizate, a subliniat şeful executivului australian.

Peste 7 milioane de hectare de vegetaţie au ars în ultimele luni în Australia, statele cele mai afectate New South Wales, Victoria şi Queensland. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”