Australia: Un băiat de 11 ani a fost mușcat de un rechin la Marea Barieră de corali

Australia: Un băiat de 11 ani a fost mușcat de un rechin la Marea Barieră de corali

Un băiat de 11 ani a fost rănit de un rechin marți, în apele Marii Bariere de corali australiene. Este al doilea atac al unui rechin în zonă în patru zile, au anunțat autoritățile, preluate de AFP.

Copilul se afla pe o plajă din insula Heron, în sudul Marii Bariere de corali, în apă până la genunchi, când a fost mușcat de gamba dreaptă de animal, a afirmat serviciul de ambulanță din statul Queensland. Băiatul a fost transportat de tatăl său la centrul medical de pe insulă, a declarat pentru AFP Brad Lawson. Un purtător al serviciului de ambulanță a subliniat că rănile sunt grave, dar că viața copilului nu este în pericol.

Rechinii cu înotătoare negre la vârf sunt o prezență destul de frecventă în zonele recifurilor de corali și pot atinge 1,8 metri lungime. Sâmbătă, un bărbat de 31 de ani a fost și el rănit de un rechin în timp ce vâna cu harponul în largul insulei Miall din aceeași regiune. Potrivit presei locale, victima a lovit cu pumnul rechinul lung de 3 metri ca să îl alunge.

Conform experților, numărul atacurilor mortale ale rechinilor este în creștere din cauza practicării tot mai răspândite a sporturilor nautice. Anul trecut au fost înregistrate în Queensland patru atacuri, față de unul singur în 2014. În statul vecin New South Wales o serie de atacuri a determinat autoritățile să aplice măsuri de prevenire, printre care drone pentru supravegherea litoralului și colaci echipați cu sonare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA