Australia, prima echipă care a ajuns în Brazilia pentru Cupa Mondială

Australia, prima echipă care a ajuns în Brazilia pentru Cupa Mondială

Reprezentativa Australiei a sosit, miercuri seară, la Curitiba, iar apoi a plecat spre Vitoria, fiind prima echipă care a ajuns în Brazilia pentru Cupa Mondială ce începe la 12 iunie. Australienii au sosit la Curitiba la ora locală 18.00 (21h00 GMT), de unde au plecat spre Vitoria, unde se află cantonamentul lor, informează Mediafax

Numeroşi reprezentanţi ai forţelor de ordine se aflau în jurul aeroportului din Curitiba de teama unor eventuale manifestaţii, care însă nu au avut loc.

Aproximativ o sută de persoane au salutat sosirea jucătorilor australieni.

"Suntem outsideri. Va fi o bună ocazie să producem surpriza, iar faptul că ne aflăm în ţara fotbalului reprezintă o motivaţie suplimentară", a spus mijlocaşul Tommy Oar.

Australienii vor disputa al treilea Mondial consecutiv şi vor intra în competiţie la 13 iunie, în compania echipei statului Chile.

Următoarele echipe care vor sosi în Brazilia vor fi Croaţia şi Iran la 3 iunie. Ultimele vor fi Coreea de Sud, Ghana şi Portugalia, în 11 iunie.

 


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

3 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...

4 Sabalenka, acuzată că a urinat pe nedoritul trofeu primit la Australian Open

5 Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață”