Australia începe să folosească un microscop cu IA pentru a analiza probe de sânge

Australia începe să folosească un microscop cu IA pentru a analiza probe de sânge

Sistemul realizează imagini de înaltă rezoluție și ajută la identificarea modificărilor care sunt invizibile pentru vederea normală, examinând astfel până la 35.000 de probe de sânge pe zi.

Foto: Universitatea din Queensland, Australia

Foto: Universitatea din Queensland, Australia

Un scanner microscopic cu un sistem analitic bazat pe inteligență artificială (IA) a fost creat în Australia. Acesta poate procesa 35.000 de probe de sânge pe zi, a precizat vineri Universitatea din Queensland prin intermediul unui comunicat postat pe website-ul instituției.

În ultimul deceniu, am lucrat pentru a crea un sistem care să poată face fotografii ale patologiei din probe, să le analizeze și să facă un diagnostic”, a spus Brian Lovell, profesor la universitate.

În timpul testării de laborator, tuburile cu mostre de sânge ale pacientului se mișcă foarte repede, deplasându-se de-a lungul unei benzi transportoare special concepute, ceea ce accelerează semnificativ procesul de analiză. „Laboratorul poate procesa 35.000 de probe de sânge pe zi, <...> comparând fiecare probă cu alte 1.000”, a spus directorul laboratorului de patologie Michael Harrison.

Potrivit acestuia, inteligența artificială este capabilă să găsească și să identifice chiar și modificări microscopice ale probelor de sânge, trimițând automat rezultatul medicului prin e-mail. „Acest lucru le permite medicilor să confirme un diagnostic uitându-se la ecranul unui computer, mai degrabă decât să privească printr-un microscop”, a spus el.

"Inteligența artificială intră în funcțiune imediat dupa primirea imaginii [obținută cu un microscop electronic] și caută patologii, concentrându-se pe indicatorii de diagnostic. De asemenea, în timp ce procesarea este în curs, IA se asigura că imaginile care vor fi trimise medicului sunt perfect curate", a spus Lovell. El a adăugat că în acest fel oamenii de știință au reușit să „transfere cercetările microscopice în secolul XXI”.

Cu toate acestea, oamenii de știință notează că IA într-un laborator medical nu va putea înlocui o persoană. "Am creat un sistem incredibil de complex, primul din lume, dar <...> nu este încă nimic altceva decât un program de calculator realizat de un expert și care are nevoie de control de către experți. Vor fi în continuare mulți oameni în laboratoare, dar vom face mult mai ușoară munca pentru o singură persoană", a conchis Harrison.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda