Australia: Fostul prim-ministru demisionează din parlament şi guvernul îşi pierde majoritatea
Fostul prim-ministru al Australiei Malcolm Turnbull a demisionat vineri din parlament, a anunţat o sursă familiară cu problema, lăsând guvernul fără majoritatea sa de un singur loc în legislativ, relatează Reuters.
Turnbull a declarat săptămâna trecută că va demisiona din parlament după ce a fost înlăturat din funcţie în urma unor dispute interne în partidul său liberal, pe fondul accentuării instabilităţii politice în ţară în ultimii zece ani, perioadă în care niciun prim-ministru nu şi-a dus la final mandatul.
"Speaker-ul parlamentului a primit o scrisoare de demisie de la Malcolm Turnbull în această după-amiază", a declarat sursa citată, refuzând să fie numită întrucât nu este autorizată să vorbească cu mass-media.
Până la un scrutin parţial, noul prim-ministru al Australiei Scott Morrison se va baza pe sprijinul parlamentarilor independenţi pentru a adopta legislaţia, punând sub presiune agenda guvernului cu doar opt luni până la alegerile generale.
Pe lângă faptul că nu mai deţine majoritatea în camera inferioară a parlamentului (Camera Reprezentanţilor n.r.), guvernul nu controlează nici camera superioară, Senatul, aminteşte Reuters.
Potrivit ultimelor sondaje, Coaliţia Liberal-Naţională la guvernare se va lupta să fie realeasă la alegerile programate în mai 2019.
Parlamentul este în prezent în vacanţă şi îşi va relua activitatea pe 10 septembrie.
Este puţin probabil ca alegeri parţiale să aibă loc până la sfârşitul lunii septembrie, în timp ce Morrison este lăsat fără o majoritate în parlament cel puţin următoarele două săptămâni.
Morrison a adus un omagiu predecesorului său în timp ce se afla la Jakarta pentru discuţii cu omologul său indonezian asupra unui acord de liber schimb ce ar putea fi semnat mai târziu în acest an.
"Vreau doar să transmit prietenului meu Malcolm şi lui Lucy (soţia sa), precum şi întregii lor familii cele mai bune urări şi toată dragostea mea", a declarat Morrison reporterilor.
"Aţi slujit bine ţara noastră şi în calitate de prim-ministru, vreau doar să vă mulţumesc".AGERPRES