Australia: Ciocniri între poliţie şi protestatari, în timp ce cazurile de COVID-19 urcă la un nivel record
Ciocniri au avut loc între poliţia australiană şi sute de protestatari anti-lockdown sâmbătă la Melbourne şi Sydney, în timp ce oficialii au raportat cele mai multe cazuri de COVID-19 înregistrate în ţară într-o singură zi, relatează Reuters.
Poliţia călare a folosit spray cu piper la Melbourne pentru a dispersa mulţimile care se îndreptau spre barajele forţelor de ordine, în timp ce grupuri mai mici de protestatari au fost împiedicate să se adune în Sydney de către un mare contingent al poliţiei antirevoltă.
Nu au existat informaţii imediate privind arestări. Poliţia statului Victoria a promis să aplice amenzi de 5.000 de dolari australieni (3.600 dolari SUA) oricărui protestatar pe care l-ar putea identifica ca a luat parte.
Sydney, un oraş de peste 5 milioane de locuitori, s-a aflat într-un lockdown strict acum mai bine de două luni, nereuşind să oprească un focar de coronavirus ce s-a răspândit peste frontierele interne şi a ajuns până în Noua Zeelandă vecină.
Foto: (c) EPA/JAMES ROSS
Marea majoritate a celor 894 de cazuri raportate în Australia sâmbătă au fost înregistrate la Sydney, epicentrul variantei Delta a coronavirusului.
"Suntem într-o situaţie foarte gravă aici în New South Wales", a declarat ministrul sănătăţii acestui stat, Brad Hazzard. "Nu este timpul de a fi egoist, este timpul să vă gândiţi la comunitatea mai largă şi familiile voastre".
Poliţia patrula pe străzile din Sydney şi a blocat atât transportul privat, cât şi cel public în centrul oraşului pentru a reduce
numărul de persoane care se adună la un protest neautorizat.
La Melbourne, o mare mulţime a reuşit să mărşăluiască prin oraş, cu unii protestatari care s-au ciocnit cu poliţia, după ce premierul statului Daniel Andrews a extins un lockdown în acest oraş la întregul stat.
Deşi adesea violente, protestele anti-lockdown nu sunt susţinute în general de australieni. Un sondaj de la sfârşitul lunii iulie al firmei de cercetare de piaţă Utting Research a arătat că doar 7% dintre persoane sprijină demonstraţiile.
Foto: (c) EPA/JAMES ROSS
Respectarea regulilor de sănătate publică a fost unul dintre motivele cheie citate în spatele succesului Australiei în gestionarea
pandemiei. Dar ţara s-a luptat cu un al treilea val de infecţii care a început la Sydney la jumătatea lunii iunie.
Doar aproximativ o treime dintre australienii în vârstă de 16 ani şi peste au fost complet vaccinaţi, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii federal difuzate sâmbătă.
Oficiali din New South Wales au raportat trei decese şi 516 persoane sâmbătă în spital. Din cele 85 de persoane la terapie intensivă, 76 erau nevaccinate, au declarat oficialii.
Cifrele privind cazurile de COVID-19 în Australia sunt încă relativ scăzute comparativ cu alte ţări dezvoltate, cu puţin peste 43.000 de cazuri şi 978 de decese.AGERPRES