Aurescu: Putin şi-a calculat foarte greşit planurile. A încercat să ne despartă. Efectul a fost invers

Aurescu: Putin şi-a calculat foarte greşit planurile. A încercat să ne despartă. Efectul a fost invers

Ministrul Afacerilor Externe afirmă că preşedintele Rusiei şi-a calculat „foarte greşit” planurile în privinţa războiului din Ucraina şi, în loc să despartă membrii NATO şi UE, a dus „la o unitate fără precedent".

Bogdan Aurescu FOTO Mediafax

Bogdan Aurescu e optimist privind unitatea NATO și UE FOTO Mediafax

Cred că preşedintele Putin a calculat foarte greşit planurile sale. A crezut că va ataca Ucraina şi o va ocupa în câteva zile, dar nu a fost aşa. Dimpotrivă. Ucraina rezistă, cu ajutorul comunităţii internaţionale democratice, iar acum contraatacă, lucru foarte important. Iar soldaţii lui Putin au abandonat uniformele lor de paradă, pe care le aveau la începutul războiului. Domnul Putin a încercat să ne despartă, să atace unitatea noastră. Dimpotrivă, unitatea dinăuntrul NATO este mai puternică decât oricând, unitatea din UE este mai mare ca oricând, unitatea dintre cele două maluri ale Atlanticului este mai mare ca oricând. A crezut că va intimida ţările din regiune, inclusiv pe cele din Alianţă şi din Uniunea Europeană. Efectul a fost invers", a spus Aurescu, prezent la vineri la cea de-a VI-a ediţie a Black Sea and Balkans Security Forum.

Liderul diplomației de la București a amintit că ţări neutre, precum Finlanda şi Suedia, au decis să adere la Alianţă, alte ţări din Vecinătatea Estică au decis să se angajeze mai puternic pe calea europeană, iar Consiliul European din iunie a hotărât acordarea statutului de ţări candidate pentru Ucraina şi Republica Moldova şi a recunoscut perspectiva europeană a Georgiei. "Cred că ar trebui să îi mulţumim domnului Putin pentru asta", a concluzionat ministrul român.

Aurescu a subliniat că, pentru România, NATO continuă să fie „o piatră de temelie pentru securitatea euroatlantică". „Suntem complet conştienţi de faptul că securitatea şi apărarea încep acasă, de aceea am decis să creştem bugetul pentru Apărare de la 2% la 2,5% (din Produsul Intern Brut - n.r.), începând de anul viitor. Contăm pe solidaritatea Aliaţilor, dar şi contribuim la aceasta. În acest moment critic pentru securitatea noastră, trebuie să continuăm consolidarea NATO, ca bază a apărării noastre colective şi ca forum esenţial pentru consultări legate de securitatea transatlantică şi deciziile luate de aliaţi. Este important să continuăm să promovăm o abordare bazată pe unitate şi solidaritate şi pe forţa legăturii transatlantice, care este mai puternică decât a fost vreodată, iar acesta unul dintre rezultatele războiului pe care Rusia l-a dezlănţuit împotriva Ucrainei", a detaliat Bogdan Aurescu

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”