Aurescu: Există o îngrijorare legitimă cu privire la masarea de forţe ruse în proximitatea Ucrainei

Aurescu: Există o îngrijorare legitimă cu privire la masarea de forţe ruse în proximitatea Ucrainei

Există o îngrijorare legitimă din partea statelor aliate, inclusiv din partea României, cu privire la masarea de forţe ruse în proximitatea Ucrainei, în regiunea Mării Negre, o masare de trupe care este substanţială, neprovocată şi nejustificată, a afirmat, luni, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Ministrul Aurescu a susţinut, luni, o conferinţă de presă comună cu omologul din Pakistan, Makhdoom Shah Mahmood Hussain Qureshi.

El a declarat că "o serie de condiţii care au fost puse de Rusia tind să modifice parametrii arhitecturii europene de securitate".

"Noi suntem deschişi dialogului şi asta este poziţia pe care atât eu, cât şi ceilalţi colegi din NATO am exprimat-o în cursul zilei de vineri, la reuniunea extraordinară a miniştrilor de Externe, pentru că dialogul face parte din abordarea duală pe care NATO o are faţă de Rusia. Este o abordare care combină, pe de o parte, apărarea şi descurajarea şi, pe cealaltă parte, dialogul. Iar din perspectiva României (...), noi susţinem acest dialog, dar în acelaşi timp trebuie avut în vedere că acest dialog trebuie să fie bazat pe o serie de măsuri ferme şi credibile de descurajare", a arătat şeful diplomaţiei române.

Aurescu a subliniat că dialogul cu Federaţia Rusă "trebuie să se desfăşoare fără afectarea principiilor, valorilor şi angajamentelor care reprezintă fundamentul Alianţei, pentru că sunt o serie de propuneri ale Federaţiei Ruse care cu siguranţă sunt foarte greu de acceptat, dacă nu sunt chiar inacceptabile pentru aliaţi".

"Ceea ce este cel mai important este ca dialogul să aibă loc, el să se desfăşoare cu prezentarea tuturor argumentelor părţilor, iar obiectivul acestui dialog care se desfăşoară în mai multe etape şi pe diverse componente trebuie să fie dezescaladarea situaţiei de securitate. Este nevoie de o dezescaladare concretă, practică, în teren, să vedem o retragere a acestor trupe şi echipamente ruse, iar pe de altă parte este nevoie de încetarea utilizării ameninţării cu folosirea forţei. Acest aspect este inacceptabil din punctul de vedere al cadrului dreptului internaţional", a evidenţiat el.

Totodată, a menţionat că "deschiderea spre dialog a fost întotdeauna prezentă faţă de Federaţia Rusă".

Aurescu a adăugat că zilele acestea "este vorba despre un dialog şi nu despre o negociere", dialog care ar putea duce la "clarificarea poziţiilor".

Negocieri tensionate între ruşi şi americani au început, luni dimineaţă, la Geneva, pe fondul temerilor legate de invadarea Ucrainei de către Rusia, care pretinde o limitare a influenţei occidentale la frontierele sale, relatează AFP.

Reuniunea, care a debutat la ora locală 8,55 (7,55 GMT) la sediul reprezentanţei americane din Geneva, are loc la nivel de miniştri adjuncţi de Externe - secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, şi viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov -, a indicat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine și ce a urmărit? / Citiți aceste cifre și apoi decideți voi la ce manipulare am fost supuși în ultimele 30 de zile

2 Uite o informație interesantă despre exit-poll-urile de duminică ...

3 VIDEO Dragnea, anunț surprinzător în privința votului său pentru viitorul președinte

4 Voi ați citit asta? / Practic, la faza cu „racheta balistică intercontinentală” a Rusiei, ucrainenii au mințit și americanii au știut...

5 VIDEO Surprinzătorul motiv pentru care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod