Aurelian Mihăilă, fost procuror general adjunct al PCA Ploiești, pus în libertate

Aurelian Mihăilă, fost procuror general adjunct al PCA Ploiești, pus în libertate

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis punerea în libertate a lui Aurelian Mihăilă, fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, urmând ca acesta să fie cercetat în libertate sub control judiciar, în dosarul în care este pus sub acuzare și deputatul Sebastian Ghiță.

Instanța supremă a admis o contestație depusă de Aurelian Mihăilă la decizia dată pe 25 martie de un alt complet de la ÎCCJ, prin care a fost emis un mandat de arestare preventivă pe numele său.

Pe durata controlului judiciar (60 de zile), Aurelian Mihăilă nu are voie să comunice, direct sau indirect, cu co-inculpații Sebastian Ghiță, Liviu Mihail Tudose, Viorel Dosaru și Constantin Ispas, precum și cu martorii Mihail Emanuel Saghel, Leonard Georgescu, Mircea Negulescu, Dragoș Pătraru, Mihail Lucian Bălănescu și Răzvan Alexe.

În același dosar, instanța supremă a decis ca fostul subsecretar de stat în MAI, Viorel Dosaru, fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose, și fostul șef al DGA Prahova Constantin Ispas să rămână în arest preventiv. Decizia este definitivă.

Potrivit DNA, Liviu Tudose și Viorel Dosaru sunt acuzați că au permis accesul deputatului Sebastian Ghiță la informații dintr-un dosar care nu erau destinate publicității, scopul constând în zădărnicirea unei anchete penale, dar și în protejarea intereselor unor persoane și firme cercetate în cauza respectivă.

Astfel, în perioada iunie 2013 — primăvara anului 2014, în calitate de procuror general al PCA, Liviu Tudose a permis accesul deputatului Sebastian Ghiță la informații ce nu erau destinate publicității dintr-un dosar penal al respectivei structuri de parchet.

Informațiile confidențiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice și juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, numele procurorului de caz și ale ofițerilor de poliție delegați să efectueze urmărire penală.

Procurorii spun că scopul lui Tudose era acela de a obține funcții de conducere în cadrul unor instituții publice pentru sine, dar și acela de a zădărnici urmărirea penală efectuată în cauza respectivă.

De asemenea, tot în legătură cu acel dosar aflat pe rolul PCA, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Prahova de la acea vreme, Viorel Dosaru, a permis, în perioada iunie — septembrie 2013, accesul deputatului Sebastian Ghiță la informații ce nu erau destinate publicității, în schimbul menținerii în funcție sau promovării în alte funcții de conducere.

Totodată, în vara anului 2013, Aurelian Mihăilă, în calitate de procuror general adjunct al PCA Ploiești, a permis ofițerului de poliție Constantin Ispas accesul la informații ce nu erau destinate publicității din același dosar al PCA, în scopul obținerii unui folos necuvenit pentru Ispas care, intrând în posesia informațiilor printr-un demers nelegal al procurorului general adjunct, a folosit ilegal datele obținute, urmărind accederea în funcții de conducere în cadrul MAI.

Mihăilă mai este acuzat și că în vara anului 2014, în calitatea deținută, a ticluit probe nereale, fiind vorba despre o plângere formulată în numele unei persoane împotriva unui alt procuror din aceeași unitate de parchet, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de fals în declarații. Plângerea respectivă, nedatată și nesemnată, a fost ulterior înmânată unui ofițer cu funcție de conducere în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, pentru a fi valorificată.

Deputatul Sebastian Ghiță mai este acuzat în acest dosar și de faptul că a condus pe drumurile publice un autoturism având permisul suspendat.

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri