Pe 26 Decembrie 1989, Ion Iliescu semna decretul de reactivare a generalului-colonel Militaru, act care a fost publicat în „Monitorul Oficial“ la 27 decembrie şi dat publicităţii la 28 decembrie. Asta după ce la 23 decembrie 1989, în jurul orelor 16.00, Ion Iliescu l-a numit, verbal, pe Nicolae Militaru ca ministru al apărării. La 27 decembrie, când a fost reactivat oficial, generalul-colonel Nicolae Militaru a fost şi avansat la gradul de general de armată, așa începe dezvăluirea pătată cu sânge de erou român   publicată de George Roncea în Curentul.info.

Imediat după ce a fost numit de Ion Iliescu în fruntea celei mai importante instituţii a statului, la acel moment, generalul Militaru a chemat la minister, la rândul său, o suită de tovarăşi „de nădejde“ - o pletoră de generali cu studiile făcute în Uniunea Sovietică, înlăturaţi de Nicolae Ceauşescu din structurile Armatei, la începutul anilor ‘80, exact pentru legăturile speciale cu Moscova. Ei nu au fost numiţi oficial în funcţii, aşa că nu au putut fi traşi la răspundere pentru ordinele, de multe ori criminale, pe care le-au dat.

O perfectă strategie de acoperire a urmelor. În scurta perioadă de timp cât Nicolae Militaru a fost ministru al apărării, în Armata Română s-a promovat ca niciodată!
Însă prima acțiune a generalului Militaru, imediat după reactivarea sa de către Ion Iliescu a fost uciderea acelui care-i descoperise calitatea de cadru al spionajului militar sovietic, cârtiță rusească în Armata română, într-o diversiune creată în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989.

Măcelărirea lui Trosca, cel care l-a dovedit de KGB-ist pe Militaru

În noaptea de 23 decembrie 1989, gen. Militaru a cerut col. Ardeleanu, comandant USLA, să trimită oameni specializaţi în Drumul Taberei deoarece MApN este atacat de terorişti. Colonelul a ordonat trimiterea a 3 ABI (transportoare), din care două conduse de Gheorghe Trosca, şef de Stat Major la USLA, şi Eugen Cotuna (şeful intervenţiei).

Au ajuns în faţa sediului MApN, din Drumul Taberei, de unde au raportat col. Ardeleanu că nu vine nimeni să-i ia, deşi parola, semnalizarea cu farurile de două ori, fusese făcută.

 Transportoarele continuau să ţină legătura cu baza, unde s-a auzit maiorul Gh. Trosca spunând: „Un tanc se îndreaptă spre noi...Trag în noi“. Focul s-a deschis fără somaţie.

În vreme ce de afară se auzea cum uslaşii erau măcelăriţi, în biroul lui Militaru erau Ion Iliescu, generalul Victor Atanasie Stănculescu, colonelul Gheorghe Ardeleanu, comandantul Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă şi şeful lui Trosca, şi locţiitor al şefului Inspectoratului General al Miliţiei, Romeo Câmpeanu.
Militaru, aflat în sediul MApN, a ordonat spulberarea ABI-urilor, după ce el le chemase pentru a-l apăra de „terorişti“. Ordinul efectiv de tragere a fost transmis tancurilor din faţa MApN de col. Safta (avansat ulterior general) cu următorul conţinut: „Nimiciţi prin foc şi călcare cu şenile“.

 După ce militarii din ABI-uri au fost ciuruiţi, cadavrele acestora au fost ţinute în stradă şase zile, cu pancarte pe care scria „terorişti“ pentru ca trecătorii să le scuipe, să le ardă cu ţigara ori să urineze pe ele.

Trosca şi militarii săi au fost prezentaţi ţării întregi drept „terorişti“, cu ajutorul Televiziunii Române controlate de „emanaţi“ ca Brateş, alt pion de bază al conspiraţiei moscovite. Capul unuia dintre colegii lui Trosca a fost desprins de trup și aşezat în batjocură, cu o ţigară în gură, înfipt pe osia roţii unui ABI răsturnat. Mesaj pentru cei care s-au luat de cadrele KGB din România.
Trosca a fost ofiţerul de contrainformaţii care în anii ‘80 l-a depistat pe generalul Nicolae Militaru (pus în funcţia de ministru) drept colaborator al fostului KGB - dosarele „Corbii“, „Igor“ şi „Olga“ - motiv pentru care Nicolae Ceauşescu l-a trecut pe „linie moartă“, ferindu-se să-l lichideze, după cum procedează ruşii cu trădătorii.
Dezbaterea asupra cazului Trosca nu este doar simbolică, ci priveşte chiar sensul faptelor petrecute în decembrie 1989, deoarece atâta vreme cât de fapt asistăm doar la victoria kaghebiştilor, câtă vreme uneltele moscovite şi urmaşii lor îşi fac de cap într-o Românie neguvernată de români, în realitate, înseamnă că războiul nu s-a încheiat. Trosca este poate cel mai cunoscut nume de cadru militar sacrificat la aşa-zisa „revoluţie“, iar ferocitatea pedepsirii sale a rămas în memoria colectivă a românilor.
Și un mesaj în clar pentru cadrele serviciilor de contrainformații ale României. Vă luați de kaghebiști, iată ce vă așteaptă!

___________

Fără onoare, demnitate şi caracter nu poţi rezista, ca persoană, ca om, în cadrul unei instituţii care lucrează cu minciuna, însă minciuna folosită instituţional pentru a ajunge la adevăr. Te sminteşti dacă nu eşti consolidat interior. Serviciile de informaţii nu sunt pentru domnişoare, nici pentru maici, însă asta nu înseamnă că au ce căuta curvele aici. Asumarea condiţiei de luptător pe frontul din umbră presupune un fundament moral consistent, presupune tărie de caracter şi un tip de dedicaţie cu totul aparte, o motivaţie interioară extrem de puternică în sensul asumării unei vieţi de luptă perpetuă, deoarece frontul pomenit este fierbinte mereu, este un front unde se mai şi moare, iar inamicii sunt mereu mai mulţi, mai puternici, mai lipsiţi de scrupule.
Astăzi mii de tineri se înghesuie la porţile instituţiei, atraşi de mirajul unei munci tainice, miraj întreţinut de literatură şi filme. Înainte de ‘89, cei care lucrau în Securitate ajungeau acolo pe cu totul alte căi. Securitatea era braţul înarmat al Partidului, iar securiştii erau un fel de gardieni ai Templului Ateismului Ştiinţific multilateral dezvoltat - o parascovenie de idioţi congenitali. Cei care erau deja virusaţi de cretinismul de partid au contribuit la imaginea dezolantă a instituţiei Securităţii, devenită un fel de bau-bau naţional.

O altă categorie şi-a făcut totuşi şi datoria, aşa cum au jurat în jurământul de ofiţer. Au lucrat şi pentru ţară, nu doar pentru organele de partid. Buni, răi, cei mai mulţi dintre aceştia au fost lichidaţi în zilele acelui decembrie şi în perioada imediat următoare. Lichidaţi de inamic, în primul rând de KGB. Pe lângă Trosca şi camarazii săi, există o listă destul de lungă de ofiţeri superiori de Armată şi Securitate ucişi fie de glonţ, fie prin alte „mijloace operative“. În Cehoslovacia, odată cu intrarea Armatei Roşii, cu tancurile, în Praga, primii care au fost arestaţi, puşi cu faţa la perete şi împuşcaţi în ceafă au fost ofiţerii serviciului de contrainformaţii, lăsaţi la vedere, lângă fişete, pentru a se da un mesaj.
Un mesaj similar s-a dat şi în decembrie ‘89, când cadavrele echipajului lui Trosca au fost lăsate în stradă, după nimicire. Mesajul a fost înţeles, dar a dat naştere şi unei reacţii fără precedent. Nu întâmplător s-a format la numai două luni după acest eveniment CADA, un corp de mii de ofiţeri care au demonstrat public, în faţa Guvernului, a Puterii cerând demisia din fruntea Armatei a lui Militaru şi a găştii sale de „Corbi“, cum erau numiţi în dosarele instrumentate inclusiv de Trosca, spionii sovietici ai GRU şi KGB.

Jertfa lui Trosca nu s-a irosit în van

Moartea lui Trosca nu a fost chiar degeaba. Generalul Militaru, cel care l-a ucis, pus în funcţie de Ion Iliescu a fost dat jos ca urmare a acestei acţiuni fără precedent în istoria militară a României. Miile de ofiţeri care au demonstrat în faţa Guvernului provizoriu, în luna februarie 1990, au reuşit înlăturarea spionului sovietic din fruntea Armatei, însă multe alte căpuşe şi cârtiţe au rămas bine înfipte în sistemul de putere post decembrist. La vârf, cârtiţa numărul unu, Ion Iliescu.
Dezbaterea asupra cazului Trosca nu este doar simbolică ci priveşte chiar sensul faptelor petrecute în decembrie 1989, deoarece atâta vreme cât de fapt asistăm doar la victoria kaghebiştilor, câtă vreme uneltele moscovite şi urmaşii lor îşi fac de cap într-o Românie neguvernată de români, în realitate, înseamnă că războiul nu s-a încheiat. Trosca este poate cel mai cunoscut nume de cadru militar sacrificat la aşa zisa „revoluţie“, iar ferocitatea pedepsirii sale a rămas în memoria colectivă a românilor. Trosca este nu doar încă un ofiţer român asasinat şi profanat de kgb-işi, ci este şi cel mai cunoscut simbol al războiului dus de cadrele de informaţii şi contrainformaţii ale României pe frontul invizibil.
În sediul MapN s-a aflat în ziua uciderii lui Trosca ataşatul militar al Ambasadei Sovietice, iar Trosca a fost practic pedepsit sub ochii rusului, spre ştiinţa tuturor cadrelor militare care au îndrăznit să lupte împotriva ruşilor.
Acum, mai mult ca niciodată, când Rusia se apropie de hotarele României, și-și amplifică agentura din interiorul granițelor noastre, înțelesul jertfei lui Trosca are o semnificație acută.

Distribuie Distribuie Comentarii