Liderii și experții ucraineni și internaționali vorbesc deschis despre posibilitatea unei invazii la scară largă, în timp ce presiunea militară rusă la granița cu Ucraina este intensă. Este probabil ca Rusia să atace și sunt Ucraina și partenerii săi occidentali pregătiți pentru așa ceva? Un dialog între editorul-șef al UkraineWorld, Volodimir Yermolenko, și James Sherr, cunoscut expert în Rusia, Ucraina și securitate internațională. Domnul Sherr este senior fellow at the Estonian Foreign Policy Institute at the International Centre for Defence & Security din Talin, dar și associate fellow la Russia and Eurasian Programme – Chatham House, relatează Universul.net .

Ce a adus nou escaladarea militară produsă de Rusia pe acest final, la granițele Ucrainei, față de episodul similar din primăvară?

• Ceea ce s-a schimbat este pur și simplu calculul Kremlinului cu privire la cât de puține s-au schimbat în politica SUA și a Vestului, de la ultima criză și până în prezent. Data trecută, la apogeul crizei, Biden a propus un summit cu Putin, invitație pe care acesta la întâmpinat-o cu brațele deschise.
• Forța și slăbiciunea președintelui Biden constau în faptul că îi vin ușor cuvintele. Lucruri pe care le spusese înaintea summitului de atunci și lucruri pe care, probabil, le-a spus în timpul întâlnirii, le-ar fi putut lăsa impresia, lui Putin și lui Serghei Lavrov, că mesajul Rusiei a fost înțeles. Iar când cei doi consideră că mesajul a fost înțeles, se așteaptă ca toată lumea să se conformeze. Dar eu cred că au existat unele neînțelegeri în materie de așteptări, iar faptul că așa stau lucrurile a devenit clar abia la vreo două luni după summitul din iunie. Germania și Franța și-au întărit pozițiile pe tema Minsk, iar Zelenski a rămas pe aceleași poziții. Or, nu aceasta ar fi trebuit să fie continuarea (din perspectivă rusă).

James Sherr consideră că momentul originar al evoluțiilor care au culminat cu cele două crize militare de la frontiera ruso-ucraineană trebuie căutat în ianuarie 2021, când ministrul de Externe al Moscovei, Serghei Lavrov, a anuntat, într-un interviu, că Rusia s-a săturat. Că s-a săturat de acest statu quo de șapte ani, că Rusia nu a investit atâta pentru a se alege cu acest statu quo meschin și că vrea schimbări concrete. Car ar fi fost ele? Implementarea de către Kiev a acordurilor de la Minsk, dar în cheia în care le interpretează Rusia, nu în cheia în care le citește Vestul. Context în care, punctează mai departe James Sherr, esența mesajului lui Lavrov s-a redus la o amenințare: Dacă nu ne luați în serios, vă facem noi să procedați astfel. Avem mijloacele și le vom folosi.

Ianuarie, așadar, acela a fost punctul de inflexiune, atunci, susține Sherr, la Moscova s-a luat decizia de a forța lucrurile cu Ucraina și cu Vestul. Potrivit expertului citat, această atitudine are la bază convingerea Kremlinului că, în regiunea vizată, Rusia are pârghii pe care Vestul nu le posedă.

Este însă real pericolul unei invazii rusești în Ucraina, conform planurilor pe care presa ucraineană și occidentală le-a publicat zilele trecute: o intervenție dinspre nord, sud, est?

Posibilitatea ca Rusia să-și folosească forța militară în moduri cât se poate de eficiente este foarte reală. Există însă două aspecte-cheie care trebuie luate în considerare.

• 1. Pe de o parte, Rusia ca orice stat agresor, preferă să câștige fără luptă, asta însemnând că trebuie să determine ținta să cedeze la timp. În acest sens, face tot mai multe manevre convingătoare, spune James Sherr, scopul fiind acela de a speria de moarte Ucraina, iar rușii sunt experți la capitolul ăsta, mai punctează expertul. El avertizează însă asupra unei vulnerabilități a analizelor pe care le face Vestul asupra situației, problema apărând, după părerea sa, inclusiv la nivelul experților de nișă: e mult prea binar contrastul dintre intimidare – adică sperii inamicul, dar nu ajungi la război – și conflict cinetic. Or, conflictul cinetic este pur și simplu un mijloc al intimidării. Așadar, cele două nu se exclud reciproc.
• 2. Pe de alta, o intervenția militară a Rusiei, chiar și una dramatică, nu presupune în mod necesar o invazie la scară completă, așa ceva e chiar improbabil. Ar trebui să ne concentrăm pe eventualitatea unei folosiri mai limitate a forței, dar care să nu un impact mai puțin dramatic decât o intervenție de anvergură. Totodată, obiectivul militar al unei intervenții, indiferent cum va fi ea, nu va fi acela de ocupare a teritoriului, ci de distrugere a forțelor militare ucrainene; punerea lor la pământ și crearea de panic; transmiterea unui mesaj clar, cum că orice investiții, sprijin american și șapte ani de muncă au fost făcute praf în câteva zile. Acesta e mesajul pe care Moscova s-ar bucura să îl trimită.

„Mă tem că această posibilitate este foarte reală”, completează James Sherr. Analistul subliniază însă un element aparte care s-a profilat, de această dată, în tabăra occidentală: toate serviciile de informații militare europene și din alianța NATO au acceptat perspectiva pe care o au serviciile americane asupra evoluțiilor din zonă.

În condițiile în care oficialii ucraineni susțin că armata țării este acum mult mai pregătită și mai dotată decât în 2014, putând face Moscova să plătească scump, care este totuși capacitatea reală a Ucrainei din punct de vedere militar?

„Mă tem că trebuie să fiu sceptic. Apreciez ceea ce s-a făcut, îmi scot pălăria în fața celor implicați în tot acest proces și mai ales a celor din linia întâi, care nu sunt doar printre cei mai curajoși, oameni pe care i-am întâlnit, ci sunt și extrem de realiști. Însă întrebarea care trebuie pusă este: Pentru ce este Ucraina suficient de puternică? Forțele armate ruse – cel puțin cele mai bune dintre ele și grupurile de luptă din prima linie – sunt instruite pentru războiul de ultimă generație – arme combinate, manevrabilitate și intensitate ridicate, operațiuni la scară mare. Nu este limpede că trupele ucrainene au fost instruite pentru un asemenea tip de război”, explică James Sherr.

James Sherr / Sursa: ICDS.EE

Potrivit acestuia, e adevărat că armata ucraineană poate spulbera milițiile din Donbas în 25 de minute, dacă acestea din urmă ar fi lăsate singure, pe picioarele lor, de către Rusia. Și tot adevărat este că Ucraina s-a descurcat bine în războiul de joasă intensitate pe care îl duce acum. Însă, punctează expertul, de data asta e diferit. Chiar dacă ai cei mai buni oameni, cel mai bun echipament, tot nu vei putea face față dacă inamicul este suficient de mobil pentru a-ți observa punctele slabe. Pentru ucraineni, mai spune analistul, una dintre complicații este aceea dată de războiul electronic pe care îl poate purta armata rusă.

Și totuși, Rusia nu este nici ea pregătită pentru orice. James Sherr atacă latura aceasta din perspectiva victimelor. În prima fază, Ucraina va suporta costul cel mai mare, Moscova așteptându-se în schimb ca partea sa din prețul astfel plătit pentru o invazie să crească exponențial în fazele următoare ale conflictului, prin urmare, pe măsură ce el se prelungește. Este și motivul, subliniază James Sherr, pentru care Kremlinul nu va da ordinul de luptă decât în momentul în care va fi convins că „își poate atinge obiectivele foarte repede și că nu va trebui să lupte mult”. Cu cât se va prelungi lupta, „cu atât mai rău” va fi pentru Rusia.

Este poziția SUA și a aliaților NATO puternică?

Elitele ruse sunt incapabile congenital să creadă că Ucraina acționează în virtutea propriei voințe, susține James Sherr. Această percepție este de natură să responsabilizeze mai mult și Occidentul, dar și pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care nu trebuie să lase impresia că țara sa e în bătaia vântului dacă nu primește tot ajutorul pe care îl cere Occidentului.

Există multe voci peste Ocean, care consideră că SUA au posibilitatea de a zdrobi Rusia, economic, „dar eu sunt în opoziție cu un astfel de punct de vedere”, arată expertul citat. Acesta vede însă „elemente noi și încurajatoare” pe partea militară. El pomenește „foarte interesantul exercițiu militar dintre SUA și Grecia”, cu folosirea portului Alexandroupolis. Dat fiind contextul ucrainean, episodul nu s-a bucurat de o prea mare atenție, având în vedere că manevrele au avut loc în Marea Egee, deși a făcut valuri la Istanbul.

Și totuși, punctează James Sherr: „Dacă te uiți la imaginea de ansamblu, Alexandroupolis și Grecia, țară care are o relație foarte bună cu SUA, sunt în mare măsură parte a complexului de planificare legat de regiunea Mării Negre. Așadar, există elemente noi și încurajatoare. Ca atare, răspunsul meu este: da”.

Cât privește palierul sancțiunilor economice și eficiența lor, expertul se declară sceptic și consideră că istoria, experiența sunt cel mai bun izvor pentru o asemenea atitudine. Sherr admite totuși că este important ca noi sancțiuni să fie discutate și e nevoie de măsuri economice noi – la care Rusia să nu se fi așteptat și cu care să nu se fi confruntat până acum. „Există ceva semne în această direcție”, spune James Sherr.

Poate Rusia să convingă Occidentul să ajungă la o înțelegere în detrimentul Ucrainei?

„Dacă întrebarea este pusă fix în acești termeni, răspunsul este: nu”, afirmă expertul. Problema, mai arată acesta, e altundeva: în zona guvernamentală din diverse țări UE – Germania, Franța și altele. De ce? Pentru că, spune Sherr, există oficiali care cred că, cumva, se poate ajunge la un compromis care să împace pe toată lumea. Ce rezultă de aici? Dacă unii încă vor căuta un deznodământ după închipuirea lor, dar care nu ajunge să satisfacă pe deplin Rusia, aceasta din urmă se va folosi de întregul proces aferent pentru a submina încrederea Ucrainei, a confuza Vestul și a face, câte puțin, câte puțin, să avanseze pretențiile sale.

Pentru Rusia de azi, statu quo-ul în chestiunea ucraineană „este doar un popas”, punctează James Sherr.

Distribuie Distribuie Comentarii