
Atletism: Usain Bolt, accidentat cu mai puțin de trei luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Rio
Sprinterul jamaican Usain Bolt, starul mondial al altetismului, urmează un tratament în Germania, după o accidentare la un ischiogamiber care s-a agravat, a anunțat luni antrenorul său, citat de un post de radio din Jamaica.
Cu mai puțin de trei luni înaintea ultimei sale participări la Jocurile Olimpice (5-21 august, la Rio), cel mai rapid om al planetei acuză probleme la o coapsă, conform antrenorului Glen Mills, după prima sa cursă de 100 m din acest an, la care a participat sâmbătă, cu ocazia reuniunii Cayman Invitational și pe care a câștigat-o cu timpul de 10sec.05/100, în fața americanului Dentarius Locke (10sec.12/100) și a jamaicanului Kemar Bialey-Cole (10sec.18/100).
"Dacă ați remarcat, în timpul cursei, a avut o grimasă aproape de final", a declarat Mills pentru postul de radio Hitz 92 FM.
Accidentarea lui Bolt nu ar trebui să-l împiedice, însă, să ia startul vineri în meeting-ul de la Ostrava (Cehia), a adăugat Mills, precizând că recordmandul mondial este tratat de medicul munchenez Hans-Wilhelm Muller-Wohlfahrt, care se ocupată de mai mulți ani de starea de sănătate a atletului.
Usain Bolt, care vizează o inedită și, totodată, impresionantă "triplă-triplă" (trei titluri olimpice la sprint (100 m, 200 m și ștafetă 4x100 m) pentru a treia oară în cariera sa, după cele de la JO 2008 și 2012), s-a declarat ușurat sâmbătă după ce a câștigat cursa inaugurală a sezonului său ''fără accidentări".
"Nu am fost atât de relaxat cum mi-aș fi dorit, însă așa cum am spus mereu, este întotdeauna dificil să revii în competiție și să alergi rapid imediat", a adăugat Bolt, a cărui ultimă apariție în competiție avusese loc în august 2015, la Mondialele de la Beijing, unde și-a completat impresionantul palmares cu alte trei titluri mondiale.
"Nu sunt niciodată neliniștit, am trecut prin situații și mai dificile, este doar o lipsă de competiție și sunt puțin 'ruginit''', a mai spus zâmbind campionul jamaican.
AGERPRES