Atletism - Dopaj: Usain Bolt este sportivul cel mai controlat de pe planetă, declară Sebastian Coe
Lordul Sebastian Coe, fostul șef al comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice 2012 de la Londra și candidat la președinția Federației internaționale de atletism (IAAF), consideră că sportul pe care dorește să-l conducă "nu trebuie arătat cu degetul" din cauza problemelor legate de dopaj, deoarece "face mai mult decât orice altă disciplină" pentru combaterea acestui flagel.
"IAAF efectuează mai multe teste decât celelalte federații sportive mondiale și suntem foarte transparenți în privința modului în care efectuăm aceste controale. Am introdus, astfel, pașaportul sanguin, care va avea un efect major în această luptă și suntem activi în timp. Dar nu trebuie să fim niciodată complezenți, ci trebuie să facem mereu mai mult. Nu cred că sportul nostru, atletismul, merită să fie arătat cu degetul în acest domeniu. Cheltuim două milioane de lire sterline pe an pentru grupul atleților de top și nu cunosc vreun alt sport în care testele sunt atât de extinse pentru elită. Usain Bolt este sportivul cel mai controlat de pe planetă, atât la masculin cât și la feminin, în toate sporturile", a declarat Lordul Coe într-un interviu acordat Agenției France Presse.
Fostul campion olimpic la 1.500 m recunoaște, însă, că sunt unele "provocări" legate de dopaj în anumite țări, pe care IAAF încearcă să le rezolve "în strânsă colaborare cu Agenția Mondială Antidoping". "Marea majoritate a federațiilor au programe antidoping de bună calitate. Însă ne-am confruntat cu anumite provocări legate de anumite federații naționale. Este o problemă de încredere și de credibilitate. Motivul pentru care noi trebuie să fim vigilenți nu este doar pentru a-i prinde pe trișori, ci și pentru a proteja marea majoritate a atleților care sunt corecți", a adăugat Sebastian Coe.
Referindu-se la obiectivele viitoarei conduceri a IAAF, care va fi aleasă în vara acestui an, fostul atlet britanic a precizat: "Atletismul trebuie să se adapteze. Cea mai mare provocare pentru noi este să atragem oamenii, să-i facem să participe. Vârsta medie a persoanelor care se interesează de atletism este în creștere. Trebuie să înțelegem mai bine mediul în care trăiesc tinerii, pentru a putea vedea cum vom putem să adaptăm sportul nostru". AGERPRES