Atlético a câştigat Supercupa Spaniei în urma victoriei la limită în faţa rivalei Real Madrid. Diego Simeone, trimis în tribune din cauza unui gest nesportiv

Atlético a câştigat Supercupa Spaniei în urma victoriei la limită în faţa rivalei Real Madrid. Diego Simeone, trimis în tribune din cauza unui gest nesportiv

Jucătorii lui Diego Simeone au început foarte ofensiv partid, iar golul lor a fost marcat în al doilea minut al partidei de unul din jucătorii transferaţi în această vară, croatul Mario Mandzukic.

Prima ocazie a echipei Real Madrid a venit în minutul 25, moment în care James Rodriguez a trimis un şut pe poarta lui Atlético, dar apărată de Moya. Jucătorii lui Simeone au avut mai multe ocazii până la sfârşitul primei reprize, dar o altă şansă importantă de gol o are Gareth Bale de la Real Madrid, galezul şutând din interiorul careului, dar mingea trece milimetric de stâlpul drep al porţii.

Cristiano Ronaldo nu a fost titular, acesta fiind introdus la începutul reprizei a doua în locul lui Toni Kroos pentru a da un plus de prospeţime în atac. Netitularizarea sa a fost decisă din cauza accidentării pe care portughezul o suferise în meciul tur.

Ronaldo şi coechipierii săi au încercat egalarea, dar Atlético s-a închis bine, a contraatacat, fiind aproape de mărirea avantajului. Cu toate acestea, a doua manşă s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru Atletico, iar supercupa merge la echipa antrenată de Diego Simeone.

Arbitrul central Fernandez Borbalan l-a trimis în tribune pe Simeone, după ce argentinianul a avut o altercaţie cu arbitrul de rezervă, Antonio Santos. Nemulţumit că al patrulea oficial nu îl lăsa pe un jucător de-al său să intre mai repede pe teren şi nici nu-l băga în seamă, antrenorul lui Atletico i-a dat o palmă peste ceafă lui Santos.

Real Madrid şi Atlético Madrid au remizat, scor1-1, în prima manşă a Supercupei Spaniei disputată marţi pe stadionul Santiago Bernabeu.

Penultima partidă dintre principalele echipe ale Madridului a avut loc pe 24 mai, în finala ediţiei 2013-2014 a Ligii Campionilor. Atunci, Real Madrid s-a impus cu scorul de 4-1 după prelungiri şi a reuşit astfel să câştige trofeul de campioană europeană. Odată cu acest succes, Real Madrid a câştigat pentru a zecea oară în istoria clubului cel mai important trofeu european.

Echipele de start:

Atletico Madrid: Moyá - Juanfran, Miranda, Godín, Siqueira - Tiago, Gabi - Koke, Raúl García, Griezmann - Mandzukic

Real Madrid: Casillas - Carvajal, Varane, Ramos, Coentrão - Modric, Kroos, Xabi Alonso - James, Benzema, Bale

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Cine și ce a urmărit? / Citiți aceste cifre și apoi decideți voi la ce manipulare am fost supuși în ultimele 30 de zile

2 Uite o informație interesantă despre exit-poll-urile de duminică ...

3 Grav, Ucraina, grav!

4 Așa o fi?

5 VIDEO Dragnea, anunț surprinzător în privința votului său pentru viitorul președinte