Pentru a vorbi în cunostință de cauză de aderarea României la OCDE trebuie să avem în vedere cum s-ar încadra România între cele 38 țări membre ale organizației din punctul de vedere a două criterii: nivelul de dezvoltare economică și gradul de democratizare.

Din perspectiva primului criteriu, România este din 2019 o țară cu venituri ridicate („high income country”), categorie unde se încadrează 34 din cele 38 de țări.

Asta înseamnă că dacă România dorea să adere la OCDE în anii 2000, așa cum s-a mai vehiculat, pur și simplu nu ar fi putut deoarece nu ar fi îndeplinit acest criteriu.

În privința gradului de democratizare, 21 din cele 38 de țări membre sunt considerate democrații depline, iar 15 sunt democrații imperfecte, categorie unde s-ar încadra și România, alături de țările din categoria sa din Europa Centrală, și anume Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria.

Doar două dintre țările membre OCDE nu pot fi considerate democrații, respectiv Mexic și Turcia.

Al doilea palier al unei analize, România versus țările OCDE, se referă la cum ar performa România din punct de vedere macroeconomic în raport cu aceste țări.

În acest sens există patru criterii macroeconomice.

În privința primului criteriu, cel al inflației pentru ultimele 12 luni, România ar fi a patra de la coada clasamentului. Doar Turcia, Columbia și Islanda ar avea inflație mai mare.

La al doilea criteriu, cel al deficitului bugetar, potrivit prognozelor The Economist pentru 2024, doar Statele Unite, cu un deficit bugetar de 6,1%, ar avea un deficit mai mare decât România, pentru care este estimat un nivel de 6%.

De remarcat că România stă mai rău față de Turcia, cu deficit bugetar de 4,6%, Columbia cu 5,1% și Mexic cu 4,7%.

În privința celui de-al treilea criteriu, cel al deficitului de cont curent, România ar fi ultima în lista OCDE, cu un nivel de 6,5%, chiar peste Turcia cu 3%, Columbia cu 3,1%, Mexic cu 0,6%, în condițiile în care Polonia, Cehia și Ungaria se bucură de surplus de cont curent.

Doar în privința ultimului criteriu, cel al creșterii economice, România ar sta mai bine decât alte țări cu un nivel al creșterii de 2,5% estimate în 2024.

Doar Turcia ar depăși România în acest an, cu o creștere economică de 4%.

În concluzie, din punctul de vedere al criteriilor macroeconomice, România are trei bile negre și una albă.

Factorul forță de muncă va limita drastic creșterea PIB

Aceste poziții periferice ale României se datorează unor mituri urbane pe care le împărtășește toată lumea, adică mediul politic, presa, clasa antreprenorială și angajații.

Primul mit urban este că economia României poate să crească accelerat, chiar peste potențialul său de creștere și chiar dacă acest lucru echivalează cu o creștere a inflației.

Cei care spun acest lucru sunt foarte mulți și nu sunt contracarați de analiști. Dar o astfel de creștere reprezintă o imposibilitate matematică.

O țară ‘high income’ precum România, nu mai poate să crească cu 5-6%, acest lucru a fost valabil din 2001 până în 2010, raportat la nivelul nostru de dezvoltare de atunci.

În prezent, potențialul de creștere economică al României este de 3,5-4%.

În prezent, potențialul de creștere economică al României este de 3,5-4%. Motivul se referă la faptul că, dintre cei trei factori care compun PIB-ul potențial, respectiv capitalul, forța de muncă și productivitatea totală a factorilor, România este extrem de limitată în privința factorului forță de muncă.

România are probleme imense în privința demografiei, a calității educației, în ceea ce privește intensitatea participării forței de muncă în economie.

O țară poate dispune de capitaluri importante și de productivitate crescută, dar dacă este limitată în ceea ce privește factorul muncă, creșterea economică potențială nu se poate materializa.

Spre exemplu, gradul de angajare, calculat pentru persoanele între 15 și 60 ani este în România de 63%, față de media OCDE de 69%.

Scorul PISA pentru România este de 428 puncte față de media OCDE de 478 puncte, iar ponderea persoanelor cu studii superioare în forța de muncă este de 19,7% în România, față de media OCDE de 41%.

Principala problemă a firmelor va deveni că trebuie să plătească mulți angajați cu salarii mai mari decât ar justifica productivitatea acestora

Principala problemă a firmelor va deveni că trebuie să plătească mulți angajați cu salarii mai mari decât ar justifica productivitatea acestora.

Ca atare, faptul că în România, ideea că economia poate crește în orice ritm este un falsă și această idee nu este aproape deloc combătută.

Modelul anglo-saxon nu se potrivește României, care promovează creșterea pe consum

Al doilea mit urban al societății românești este că deficitul bugetar nu contează pentru că avem la dispoziție bani europeni.

Dar majoritatea celor care vorbesc nu știu că bani europeni se înregistrează atât pe partea de venituri, cât și pe cea de cheltuieli. Fără fonduri europene, veniturile României sunt de 27% din PIB, iar cheltuielile bugetare de 33% din PIB, deci deficit de 6% din PIB.

Dacă luăm în calcul și banii europeni, veniturile bugetare sunt de 33% din PIB, cheltuielile bugetare de 39% din PIB, iar deficitul bugetar rămâne tot de 6% din PIB.

O altă afirmație axiomatică amintită des este că putem cheltui dacă am prevăzut în buget respectiva cheltuiala. Dar afirmația corectă ar trebui să fie că putem cheltui o anumită sumă prevăzută în buget dacă România se poate împrumuta la un cost rezonabil.

O țară care de 30 ani funcționează cu deficit bugetar nu poate să afirme liniștită că are bani prevăzuți în buget pentru cheltuieli

Al treilea mit urban se referă promovarea modelului de creștere pe consum și nu bazat pe exporturi, precum Cehia, Polonia sau Ungaria.

România ar trebui să se îndrepte către cultura europeană, dar în schimb noi suntem apropiați de cultura anglo- saxonă. Astfel de țări, precum Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Canada, Noua Zeelandă, au deficite de cont curent, ceea ce nu este cazul țărilor europene, cu excepția Franței și Belgiei.

Explicația pentru care țările anglo-saxone au deficite de cont curent este că își permit deoarece au surplus de capital, pe care îl exportă.

România vrea să adopte politici precum țările dezvoltate anglo-saxone, dar fără să dispună de capitaluri. După cel de-al doilea război mondial, țările europene s-au trezit în ruină, iar multe, în frunte cu Germania au dezvoltat un model economic unde obiectivul a fost să exporte pentru a putea să importe ceea ce aveau nevoie.

Și Cehia, Polonia, Ungaria și Slovacia, membre ale OCDE, au preluat modelul german de creștere prin exporturi. România a fost pe punctul de a adopta acest model în perioada 2013-2015, când au fost realizate reforme fiscale semnificative.

Dar, în 2015 clasa politică, din rațiuni electorale, a hotărât brusc că România nu trebuie să meargă pe modelul de creștere bazat pe exporturi, ci pe o creștere economică bazată pe consum.

România îndeplinea în 2015 toate cele cinci criterii de la Maastricht și putea să continue pe drumul creșterii prin exporturi, este drept împinsă cumva de FMI. Această deczie politică de a merge către un model de creștere bazat pe consum a fost de altfel aplaudată de public și România nu a mai devenit atelierul de producție al Germaniei, așa cum sunt Cehia, Polonia sau Ungaria.

Iar, în Europa, țări care au deficite externe foarte mari și se bazează pe consum, pot fi numărate lejer pe degetele de la o mână. Dar, dacă România vrea să promoveze, precum țările anglo-saxone, înregistrarea de deficite de cont curent, în condițiile în care nu este în postura să facă export de capital, este treaba românilor să meargă înainte cu altfel de politici.

N.Red: Valentin Lazea este economistul-șef al Băncii Naționale a României. Intervenția sa a avut loc la Conferința anuală a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România și a fost făcută în nume personal, neputând fi atribuită instituțiilor cu care este asociat

Distribuie Distribuie Comentarii