Atentate la Paris: Unul dintre teroriști avea bilet de intrare la meciul de fotbal de pe Stade de France (presă)

Atentate la Paris: Unul dintre teroriști avea bilet de intrare la meciul de fotbal de pe Stade de France (presă)

Cel puțin unul dintre teroriștii care au luat parte la atentatele de vineri seară din Paris a încercat să intre pe Stade de France (la periferia nordică a orașului), unde se desfășura meciul amical de fotbal dintre selecționatele Franței și Germaniei, pentru a detona înăuntru încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa și pentru a provoca panică și îmbulzeală.

Informația a fost oferită de surse de securitate ale stadionului, care au menționat că au reușit să-l oprească pe individ, relatează publicația spaniolă ABC în ediția electronică de sâmbătă.

Potrivit declarațiilor unuia dintre paznicii de pe stadion făcute pentru Wall Street Journal, care s-a identificat doar cu numele de Zuheir, serviciile de securitate din Saint-Denis au descoperit vesta plină cu explozibili a teroristului atunci când acesta a fost percheziționat înainte de intrarea la meci.

ABC relatează că poliția franceză a confirmat povestea paznicului, iar agenții bănuiesc că teroristul încerca să provoace panică în interiorul stadionului, cu o capacitate de 81.000 de persoane, astfel încât oamenii să ajungă să se calce în picioare. După ce a fost descoperit, teroristul a încercat să fugă de agenții de securitate și și-a detonat vesta explozivă într-un dintre tunelurile de la intrarea în stadion.

Trei minute mai târziu, un alt terorist și-a detonat vesta explozivă în imediata apropiere a stadionului, iar un al treilea s-a aruncat în aer într-un McDonald's aflat lângă intrarea în stadion. În aceste trei atacuri și-a pierdut viața o persoană. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”