Atentat cu mașină capcană la Kabul: Un gardian afgan, ucis, și mai mulți angajați ai Ambasadei Germaniei, răniți

Atentat cu mașină capcană la Kabul: Un gardian afgan, ucis, și mai mulți angajați ai Ambasadei Germaniei, răniți

Un agent de securitate afgan și-a pierdut viața și mai mulți angajați ai Ambasadei Germaniei din Kabul au fost răniți în urma unei explozii puternice, care a zguduit capitala afgană miercuri dimineața, a anunțat ministrul de externe german Sigmar Gabriel, citat de DPA.

"Atacul a avut loc foarte aproape de ambasada germană. Acesta a lovit civili și pe cei care în Afganistan lucrează pentru un viitor mai bun pentru țara lor. Este cu atât mai detestabil că tocmai acești oameni au fost țintă", scrie Sigmar Gabriel într-o postare pe Twitter, citată de Reuters.

O mare parte a ambasadei germane a fost distrusă după detonarea unui vehicul cisternă în cartierul diplomatic din Kabul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății afgan, Wahidullah Majroh, atacul s-a soldat cu cel puțin 80 de morți și 350 răniți , un bilanț citat de Reuters și AFP.

Nici din vehiculul care a fost utilizat în atentat nu a mai rămas nimic — o cisternă de apă sau o vidanjă — a indicat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najib Danish.

În acest context, AFP scrie că Afganistanul a cunoscut un început sângeros al lunii de Ramadan.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”