„Atacul a avut două faze”/Cum i-au momit ucrainenii pe ruși ca să lovească fatal crucișătorul Moskva

„Atacul a avut două faze”/Cum i-au momit ucrainenii pe ruși ca să lovească fatal crucișătorul Moskva

Cea mai importantă navă din flota rusă a Mării Negre, crucişătorul de rachete Moskva, a fost grav avariată după ce muniţia de la bord a explodat.

Toţi membrii echipajul au fost evacuaţi şi în prezent este investigată cauza incendiului. Nava de 12.500 de tone are un echipaj de aproximativ 500 de membri.

Un canal de Telegram rusesc spune că atacul ucrainean asupra navei-amiral „Moskva” a avut două faze: mai întâi ucrainenii au trimis o dronă Baykraktar ca să ocupe forțele navei, iar apoi au lovit babordul navei cu rachete Neptun.

„Potrivit informațiilor noastre preliminare, nava amiral a Flotei Ruse de la Marea Neagră Moskva a fost într-adevăr atacată de Neptun SAM de pe coasta dintre Odesa și Mykolaiv. Forțele navei au fost, de asemenea, deviate pentru a contracara un UAV Bayraktar TB-2. Lovitura a făcut ca nava să se rostogolească puternic. Echipajul de aproximativ ~500 a fost evacuat după amenințarea cu detonarea muniției”, se arată în postarea de pe Telegram.

Explozia reprezintă un nou eșec militar pentru Rusia, care a suferit o serie de lovituri de la invadarea Ucrainei la 24 februarie, în ceea ce Moscova numește o "operațiune militară specială" pentru "denazificarea" țării.

Interfax a precizat că tot echipajul a fost evacuat. Ministerul rus a pus explozia pe seama unui incendiu și a precizat că se investighează cauza. Un oficial ucrainean a declarat anterior că Moskva a fost lovit de două rachete anti-navă, dar nu a oferit nicio dovadă.

"Ca urmare a unui incendiu pe crucișătorul de rachete Moskva, muniția a explodat. Nava a fost grav avariată. Echipajul a fost evacuat complet", a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Informațiile certe sunt puține la acest moment, dar sistemele de urmărire a activității maritime au arătat miercuri noapte că mai multe alte nave ar fi răspuns în urma unui apel SOS din partea echipajului crucișătorului.

Contul de Twitter OSINT-1988 a postat mai multe mesaje cifrate ce par să aibă legătură cu incidentul, inclusiv semnale morse de SOS de la nava Moskva ce s-au oprit brusc pe la ora 03.00.

”Cea mai serioasă navă din Marea Neagră”

Agențiile de știri rusești au spus că Moskva, pus în funcțiune în 1983, era înarmat cu 16 rachete de croazieră anti-navă "Vulkan" cu o rază de acțiune de cel puțin 700 km. Interfax nu a oferit mai multe detalii despre incident.

Nava de 12.500 de tone are de obicei un echipaj de aproximativ 500 de persoane. Mosckva a participat la intervenția militară din Siria, rușii luptând de partea lui Bashar al-Assad.

În aprilie 2021, agenția a citat un amiral rus în retragere care a declarat că "aceasta este cea mai serioasă navă din Marea Neagră".

Kievul spune că Moskva a fost punctul central al unui moment de referință de la începutul războiului, când soldații de frontieră ucraineni de pe Insula Șerpilor, o mică proeminență din Marea Neagră, i-au spus navei "du-te dracului" după ce aceasta le-a cerut să se predea.

Deși oficialii ucraineni au declarat inițial că toți cei 13 soldați au murit în atacul rusesc care a urmat, președintele Volodimir Zelenski a anunțat ulterior că unii dintre ei au supraviețuit.

”A mers exact acolo unde soldații de frontieră de pe Insula Șerpilor i-au spus să meargă”

Maksym Marchenko, guvernatorul regiunii din jurul portului Odesa de la Marea Neagră, a declarat că nava Moskva a fost lovită de două rachete de croazieră anti-navă de fabricație ucraineană Neptun, dar nu a furnizat dovezi.

"A fost confirmat faptul că crucișătorul de rachete Moskva a mers astăzi exact acolo unde soldații de frontieră de pe Insula Șerpilor i-au spus să meargă", a declarat el într-o postare online. Ministerul ucrainean al Apărării nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

Oleksii Arestovich, consilier al lui Zelenski, a confirmat lovitura: "Arde foarte tare. Acum. Și cu această mare agitată, este imposibil de știut când vor putea primi ajutor", a spus el, adăugând că "510 membri ai echipajului" se află la bord.

Luna trecută, Ucraina a anunțat că a distrus o mare navă rusă de sprijin pentru debarcare, Orsk, în Marea Azov, mai mică, la nord-est de Marea Neagră. Moscova nu a comentat ce s-a întâmplat cu nava.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”